Miodrag Belodedici: Să dea Dumnezeu să întâlnim Grecia și să ne calificăm la Mondiale
Miodrag Belodedici, director al centrelor de juniori în cadrul FRF, a declarat, vineri, că echipa națională are șanse să ajungă la Cupa Mondială dacă va întâlni Grecia sau Ucraina la baraj, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Toată lumea văd că vrea să întâlnim Grecia la baraj, atunci să dea Dumnezeu să întâlnim Greci și să ne calificăm la Mondiale! Sincer, și eu aș vrea Grecia sau Ucraina deoarece cred că ar fi niște dispute cu echipe la îndemâna noastră. Eu cred că Portugalia rămâne o forță fotbalistică și cu siguranță se va califica la Mondiale. Și croații au o echipă foarte bună, cu mulți jucători care evoluează în campionatele mari. Dacă vom întâlni Portugalia sau Croația, atunci ne va fi greu să ne calificăm”, a spus Miodrag Belodedici.
Fostul component al Generației de Aur, prezent la Iași cu ocazia lansării Filialei Moldova, din cadrul Fan Club Echipa Națională de Fotbal, a mai spus că principala cauză pentru regresul fotbalului românesc este lipsa de investiții în copii și juniori: „Am ajuns să ne temem de fiecare echipă pe care o întâlnim. Înainte nu era așa ceva! S-a ajuns aici deoarece nu s-a investit în viitor, în formarea de jucători care să vină din urmă. Sunt câteva excepții, mă refer la școlile private de fotbal, dar e prea puțin”.
Referitor la șansele Stelei de a se califica mai departe, Belodedici a menționat că steliștii pot ajunge în primăvara europeană: „Steaua este echipa mea de suflet și eu sunt convins că poate ajunge
în primăvara europeană. Basel a învins pe Chelsea, dar cred că «roș-albaștrii» au forța de a merge mai departe în Liga Europa”.