Mircea Lucescu a împlinit 78 de ani! E cel mai titrat ANTRENOR român și e printre cei mai buni tehnicieni ai lumii
Mircea Lucescu a împlinit sâmbătă, 29 iulie, 78 de ani. „Il Luce” e antrenorul celor de la Dinamo Kiev și e cel mai titrat tehnician român.
A pregătit în cariera sa fabuloasă echipe ca Dinamo, Rapid, Inter Milano, Galatasaray, Beșiktaș sau Șahtior Donețk, dar a fost și selecționer al României.
Mircea Lucescu s-a născut la data de 29 iulie 1945, iar la Dinamo, ca jucător, a cunoscut gloria: cinci titluri de campion al României (1964-1965, 1970-1971, 1971-1972, 1974-1975, 1976-1977) şi o Cupă a României (1967-1968).
Mircea Lucescu a împlinit 78 de ani!
Şi-a încheiat cariera de jucător la Corvinul Hunedoara (1977-1982) și a început antrenoratul, aici reușind din prum an prmovarea în prima ligă.
A fost din 1981 și până în 1986 selecționerul României și a calificat naționala la Campionatul European din 1984. A antrenat apoi la Dinamo, unde a câştigat un titlu, două Cupe ale României și a dus echipa în semifinalele Cupei Cupelor (1990).
În vara lui 1990 a ajuns în Italia, acolo unde a pregătit Pisa, Brescia şi Reggiana, iar în 1997 a revenit în țară și a preluat Rapid, formație căreia i-a adus în vitrina cu trofee Cupa României.
În 1998 a fost instalat la Inter Milano, a stat câteva câteva luni și s-a întors la Rapid, unde a luat titlul.
Din 2000 și până în 2002, Lucescu a fost la Galatasaray Istanbul și a câştigat Supercupa Europei (2000) şi campionatul Turciei (2002). Apoi, a semnat cu Beşiktaş și a câștigat și aici titlul de campion.
În 2004 a preluat pe Şahtior Doneţk și trofeele au venit pe bandă rulantă: opt titluri de campioană, cinci Cupe ale Ucrainei, şapte Supercupe, Cupa UEFA.
A plecat la Zenit Sankt Petersburg un an și apoi a fost aproape doi ani selecţioner al Turciei. Acum e la Dinamo Kiev, din 2020, unde a câştigat Supercupa Ucrainei, campionatul şi Cupa Ucrainei.
- E între primii 100 de antrenori ai lumii, pe locul 41
- Mircea Lucescu a avut 70 de selecții la echipa națională a României și a fost căpitanul de la Campionatului Mondial din Mexic 1970
Mesajul lui Dinamo pentru Mircea Lucescu
„LA MULŢI ANI, Mircea Lucescu!
Legendarul antrenor român împlineşte astăzi 78 de ani, prilej pentru a-i transmite multă sănătate şi cele mai frumoase gânduri din partea tuturor dinamoviştilor.
Născut pe 29 iulie 1945, în Bucureşti, Mircea Lucescu a ajuns la Dinamo Bucureşti în 1963 şi a câştigat, în tricoul alb-roşu, 7 titluri de campion (1964, 1965, 1971, 1973, 1975, 1977, 1990) şi Cupa României (1968).
Pe banca echipei noastre, Mircea Lucescu a câştigat titlul de campion şi Cupa României, ambele în 1990.
Cu Mircea Lucescu la conducerea tehnică, Dinamo Bucureşti s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Cupelor (1989) şi în semifinalele Cupei Cupelor (1990).
Mulţumim, Mircea Lucescu pentru tot!” arată FC Dinamo pe Facebook.