Prima pagină » Sport » Monica Niculescu s-a calificat în semifinale la BRD Bucharest Open

Monica Niculescu s-a calificat în semifinale la BRD Bucharest Open

Monica Niculescu s-a calificat în semifinale la BRD Bucharest Open
Jucătoarea Monica Niculescu, locul 68 WTA, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului BRD Bucharest Open, dotat cu premii în valoare totală de 250.000 de dolari după ce a învins-o pe slovena Polona Hercog, cap de serie numărul 8, scor 6-2, 2-6, 7-6 (7/3).

Meciul a durat două ore și 41 de minute.

În semifinale, Niculescu ar putea juca în compania principalei favorite, Simona Halep, care o va întâlni, vineri, nu înainte de ora 19.00, pe jucătoarea Lara Arruabarrena.

Monica Niculescu s-a calificat pentru prima oară în acest an în semifinalele unui turneu WTA, după ce ajunsese în sferturi la Hobart (Australia) și Florianopolis (Brazilia).

Pentru calificarea în semifinale, Niculescu va primi 110 puncte WTA și un cec în valoare de 11.300 de dolari.

Citește și