Moroșanu: Dacă m-aș lupta cu Ghiță, i-aș ridica valoarea
„Au mai fost discuții pe seama luptei cu Daniel Ghiță. Peste tot unde mă duc, lumea mă întreabă când mă bat cu Daniel Ghiță. Nu cred că o să mă lupt vreodată cu el. La fel cum se comportă, cum se vorbește, cum dă în toți sportivii. Nu pot, nu pot. N-a fost fair-play față de noi. Dacă aș face un meci cu el, i-aș ridica valoarea. Fără lipsă de modestie, dar cred că i-aș ridica valoarea”, a declarat Moroșanu la Pro TV.
Moroșanu a oferit detalii despre viitoarea sa înfruntare. Deși nu a oferit numele viitorului său adversar, „Moartea din Carpați” a spus că lupta va fi anunțată în luna ianuarie sau în februarie: „Așteptați-vă la o luptă în 2020. Nu vă spun unde, dar să vă așteptați. Nu va fi român. Vă spun sigur, să nu creadă lumea că mă lupt cu un român. Dar va fi o luptă interesantă. În ianuarie sau februarie o să știm cu cine mă lupt”.