Prima pagină » Sport » Mutu: E o mare onoare să fiu căpitanul Petrolului

Mutu: E o mare onoare să fiu căpitanul Petrolului

Mutu: E o mare onoare să fiu căpitanul Petrolului
Atacantul Adrian Mutu a declarat, marți, într-un interviu acordat site-ului oficial al grupării Petrolul Ploiești, că este o mare onoare să fie căpitanul echipei prahovene și a menționat că este primul care respectă ceea ce spune antrenorul Cosmin Contra.

„Este o mare onoare pentru mine să fiu căpitanul Petrolului. Acest lucru îmi dă o și mai mare responsabilitate, reprezint clubul și sunt primul care respectă ce ne spune antrenorul Cosmin Contra”, a spus Mutu.

El a afirmat că mulți oameni s-au grăbit să tragă concluzii în ceea ce îl privește și a precizat că le va răspunde acestora în teren. „Golurile din amicale sunt mai puțin importante, contează doar pentru moralul atacanților. E bine că am înscris, mulți s-au grăbit să tragă unele concluzii în privința mea, dar eu le voi răspunde prin muncă și prin ce voi face pe teren. Obiectivele mele personale sunt și cele ale echipei. Ne dorim să câștigăm atât campionatul, cât și Cupa”, a menționat atacantul.

Adrian Mutu speră să debuteze oficial la Petrolul cu o victorie. „E foarte important pentru noi să începem cu o victorie la Brașov, deși suntem conștienți că vom avea un meci greu, va fi foarte frig, iar terenul mai mult ca sigur o să fie înghețat. În același timp, abia aștept să joc pe «Ilie Oană». Am avut parte de cea mai frumoasă prezentare din viața mea și țin să le mulțumesc încă o dată suporterilor pentru simpatia și suținerea lor. Sper să le răsplătesc această afecțiune prin evoluțiile mele. Îi așteptăm la stadion, avem nevoie de susținerea lor pentru că doar împreună vom reuși să ne atingem obiectivele”, a explicat Mutu.

Atacantul le-a transmis suporterilor ploieșteni care îl contestă pe patronul Dan Capră că acesta este susținut de jucători pentru ceea ce face la Petrolul Ploiești. „Am înțeles că există și câteva voci ale suporterilor care îl contestă pe patronul Dan Capră. Noi suntem uniți și îl susținem, ceea ce a făcut el pentru Petrolul este un lucru extraordinar. Le transmit miilor de fani ploieșteni să-i oprească pe cei care vor să destabilizeze clubul și să strice atmosfera existentă la echipă”, a precizat Mutu.

Recomandarea video

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Reacția Kremlinului după ce șeful NATO a avertizat că Rusia ar putea ataca statele membre