Nadia Comaneci: „Merg spre festivitatea de deschidere”. Fosta GIMNASTĂ LEGENDARĂ a României s-a întâlnit cu Elon Musk și Emmanuel Macron

Publicat: 26 07. 2024, 19:08
Actualizat: 26 07. 2024, 19:11

This browser does not support the video element.

Nadia Comăneci, fosta gimnastă legendară a României de nota 10, este la Paris pentru a participa la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice.

„Da, merg spre festivitatea de deschidere. De fapt, intrăm în zona de securitate în acest moment. Eram în mașină cu familia mea, cu soțul meu, cu Dylan și cu prietena lui, și cu campioni olimpici care vor fi la deschidere”.

Prima gimnastă din lume care a primit nota zece într-un concurs s-a fotografiat cu gazda Jocurilor Olimpice, președintele francez Emmanuel Macron, cu președintele României Klaus Iohannis, dar și cu miliardarul american Elon Musk.

„Am fost și m-am prezentat. Mi-au spus că sunt o inspirație pentru generația de azi și toate generațiile. Când ei spun gimnastică, ei spun Nadia. Emoțiile sunt mult mai mari. De obicei, când eu vin la olimpiadă, nu particip la ceremonia de deschidere. Vă rog să vă uitați la ceremonia de deschidere fiindcă  o să aveți o surpriză”, a declarat Nadia Comăneci pentru Antena 3 CNN.



Citește și:  JO 2024.Echipa olimpică a României a plecat la Paris, la bordul navei „Nadia Comăneci”: „acum 100 de ani, am deschis acest drum cu o medalie de bronz”