Naționala feminină de handbal a României s-a calificat la Campionatul European
România s-a calificat la Campionatul European de handbal feminin din Suedia, după un succes clar la Kaunas cu Lituania, scor 34-24, și după victoria echipei Norvegiei în Belarus cu 32-22, ambele meciuri desfășurate în grupa preliminară 1.
România și Norvegia au obținut matematic prezența la turneul final, înaintea ultimelor partide din grupă programate sâmbătă: România – Belarus (ora 19:00, P. Neamț) și Norvegia – Lituania.
Tricolorele au obținut fără emoții calificarea la Euro 2016, așa cum a fost și succesul din Lituania. Chiar și fără Neagu și Manea în echipă, superioritatea României a fost evidentă în fața unui adversar modest, fără rezultate importante la nivel internațional de mai bine de 15 ani.
După numai 12 minute desfășurate la Kaunas, naționala conducea deja cu 10-2. România a înscris constant cu linia de 6 metri, fie pe contraatac, fie în „pozițional”, primele 10 din 12 goluri fiind în contul jucătoarelor Udriștoiu, Ardean, Chintoan și Tănăsie. Diferența maximă a fost atinsă încă din minutul 21, scor 15-4.
Tomas Ryde și Costică Buceschi și-au putut urmări astfel din timp și de planul secundar pentru acest meci, cel de a rula toate jucătoarele avute la dispoziție. Avantajul de 11 goluri s-a menținut în câteva rânduri și în repriza a doua.
După 60 de minute, România s-a impus cu 34-24, scor care a reprezentat și cea mai clară victorie din aceste preliminarii. Rezultatul de referință al acestei campanii rămâne însă acea victorie cu Norvegia înregistrată la Cluj, scor 25-20.
Naționala feminină de handbal a României își poate concentra acum toate atenția către cel mai important examen al acestei perioade de timp, Jocurile Olimpice de la Rio, competiție care se va desfășura în perioada 5-21 august.
Lituania – România 24-34 (11-20)
Janusauskaite, Stukaite – portari; Repeckaite 3, R. Ivanauskaite, Rukaite, B. Ivanauskaite 7, Ilciukaite 3, Satkauskaite 5, Kniubaite 1, Drevinskiene, Aglinskaite, Verbovik 4, Lubyte, Kazlauskaite 1, Vareikiene. Antrenor: Antanas Skarbalius
Ungureanu, Munteanu – portari; Udriștoiu 3, Szucs 1, Brădeanu, Perianu 3, Ardean 4, Tiron 3, Cartaș 1, Zamfirescu 2, Tănăsie 4, Geiger, Buceschi 4, Chintoan 6, Vizitiu 2, Chiper 1. Antrenor: Tomas Ryde