Naționala României, lăudată în presa italiană înainte de Euro 2016
Jurnaliștii italieni au făcut o analiză a echipei noastre, spunând că România „merge în Franța printre lumini și umbre”.
Jurnaliștii de la Gazetta dello Sport spun că România are șanse în grupa în care se află, precizând că în jocurile cu Elveția și Albania pot juca la același nivel.
„În grupa din preliminarii, România nu a pierdut și a primit doar două goluri (cea mai bună defensivă din calificări). Au terminat, însă, pe locul 2, după Irlanda de Nord, din cauza numeroaselor egaluri și a dificultății de a înscrie constant.
România se prezintă în Franța printre lumini și umbre. Grupa din care fac parte le este la îndemână oamenilor lui Iordănescu, pentru că, exceptându-le pe gazde, cu Elveția și Albania pot juca de la egal la egal.
În defensivă sunt foarte buni, dar păcătuiesc prin lipsa calității în atac. La Euro, forța românilor va fi faptul că sunt o echipă compactă, o caracteristică ce permite oamenilor lui Iordănescu să nu depindă de un singur jucător”, scrie Gazzetta dello Sport, potrivit DigiSport.
România va debuta la EURO chiar în meciul de deschidere contra țării gazdă Franța. Meciul va avea loc pe 10 iunie pe Stade de France.