Președintele secției de fotbal a clubului CS Corona Brașov, Nicolae Manea, a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, că și-a reziliat contractul cu gruparea ardeleană, el urmând să fie instalat la conducerea grupării din Liga a II-a FC Rapid.
„M-am despărțit de comun acord de clubul Corona. Sincer, eu le-am mulțumit oamenilor de aici, pentru că m-au primit ca lumea, nu am ce să le reproșez din punctul ăsta de vedere. Le-am și spus că regret că nu am putut face mai mult pentru această echipă, dar am fost sincer și le-am spus că simt că nu îi pot ajuta mai mult acum”, a spus Manea, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Chiar dacă a plecat, Manea este în continuare optimist în ceea ce privește salvarea de la retrogradare a formației Corona Brașov. „Dacă am plecat nu înseamnă că nu cred că această echipă se poate salva de la retrogradare. Da, sunt puțini cei care mai cred acest lucru, dar eu mă număr printre ei. Cu câteva schimbări în echipă eu cred că se poate. Chiar sper ca această echipă să rămâmă în Liga I”, a adăugat Nicolae Manea.
El a confirmat oferta grupării FC Rapid, dar a explicat că mai are câteva detalii de discutat cu acționarii clubului giuleștean înainte de a prelua funcția de președinte. „Rapidul mă vrea, de altfel cei de acolo m-au vrut și în vară, dar eu am ales să rămân la Corona și să încerc să fac treabă acolo. O să vedem ce va fi, suntem în discuții, dar mai avem de pus la punct câteva detalii”, a precizat Manea.