Prima pagină » Sport » Nivel record de jucători străini în campionatele din Europa, în 2012

Nivel record de jucători străini în campionatele din Europa, în 2012

Proporția de jucători străini a ajuns la un nivel record în 2012, în cele 31 de campionate de fotbal din Europa, media fiind de peste o treime din cifra totală de fotbaliști, se arată într-un studiu dat publicității luni, informează AFP.

Proporția de jucători străini a ajuns la un nivel record în 2012, în cele 31 de campionate de fotbal din Europa, media fiind de peste o treime din cifra totală de fotbaliști, se arată într-un studiu dat publicității luni, informează AFP.

Conform Centrului Internațional pentru Studii legate de Sport (CIES), organism asociat FIFA, jucătorii străini reprezintă în medie 36,1 la sută din totalul fotbaliștilor, iar în șase campionate – Cipru, Anglia, Portugalia, Belgia, Italia și Turcia – numărul lor depășește 50 la sută din total.

Cei mai mulți jucători străini provin din Brazilia (515 în 2012, cifră în ușoară scădere față de 2011 – 524). Franța ocupă locul doi în topul țărilor care au oferit jucători altor campionate, cu 269 de fotbaliști, 24 mai mulți decât în 2011. Pe poziția a treia se află Serbia, urmată de Argentina.

Spectaculoasă este creșterea numărului de jucători spanioli și portughezi plecați în alte campionate în 2012, față de 2011, aceasta fiind determinată de criza economică. Numărul spaniolilor care evoluează în alte țări a crescut de la 34 la 148 într-un an, iar cel al portughezilor de la 41 la 171.

Ca o altă consecință a crizei economice, în Grecia s-a înregistrat o scădere cu 14,9 la sută a proporției de jucători străini, cea mai mare, în timp ce creșterile cele mai semnificative, între 6 și 7 la sută, s-au constatat în Bulgaria și Ucraina.

Creșterea proporției de jucători străini din campionatele europene duce la diminuarea procentului de fotbaliști formați la club. Proporția acestora a fost de 21,1 la sută din total în 2012, cea mai mică înregistrată vreodată.

„Aceste cifre arată că grupările europene nu sunt pregătite să se axeze mai mult pe formarea de jucători”, se arată în raport, în acesta menționându-se totuși câteva excepții notabile: FC Barcelona (59 la sută), Ajax Amsterdam (55 la sută), Manchester United (40 la sută).

Autor