NOUL CORONAVIRUS. Primul meci după interdicția anunțată de Raed Arafat se joacă cu câteva mii de spectatori. Oficial, sunt 1.081 de suporteri în tribune
This browser does not support the video element.
Meciul dintre Rapid şi CSM Reşiţa se joacă cu spectatori. Oficialii Rapidului au anunțat 1.081 de spectatori, dar numărul din tribunele stadioului din Regie este vizibil mai mare, potrivit Pro Sport.
Anunţul secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat, privind interzicerea evenimentelor cu mai mai mult de o mie de participanți, a fost prea din scurt pentru ca organizatorii să oprească accesul pe stadion al spectatorilor, relatează Pro Sport.
Vânzarea biletelor a fost suspendată la scurt timp după anunţul de la MAI. Pe stadion sunt aproximativ 4.000 de spectatori, cu mult peste numărul de 1.081 anunțat de organizatori.
„Am fost înştiinţaţi de FRF, Prefectură şi Jandarmerie că, din acest moment, nu se mai vând bilete. E o situaţie excepţională, sper să o tratăm cu maximă seriozitate şi calm. Cei care au intrat deja pot rămâne şi cei care au cumpărat bilete, la fel. Dar, din acest moment, s-a stopat orice vânzare”, a spus Ovidiu Burcă, preşedintele clubului Rapid, pentru Pro Sport.
Cu o jumătate de oră înainte de startul meciului din Regie, comandantul trupei de jandarmi delegată la acest joc i-a chemat din nou pe oficiali Rapidului pentru a vorbi despre interdicţia dictată dintre MAI, cea în care se spune că, începând de astăzi, meciurile de fotbal nu trebuie să se dispute cu spectatori. Fanii prezenţi deja la stadion vociferează şi promit că fac scandal dacă nu li se permite accesul pe stadion.
Meciul Rapid – CSM Reșița este ultimul meci din România cu spectatori, până la ridicarea interdicției.
FRF, organizatoare campionatului Ligii 2, a publicat un comunicat privind despre această interdicţie: „În urma deciziei Guvernului României, conform căreia se interzic adunările a peste 1.000 de oameni la evenimente sociale, Federaţia Română de Fotbal a sistat organizarea de meciuri cu spectatori pentru toate competiţiile pe care le organizează. De asemenea, pentru partida România U21 – Danemarca U21, vânzarea biletelor a fost suspendată”.