La eveniment au participat jucătorii Ciprian Tătărușanu, Steliano Filip, Raul Rusescu, Alexandru Chipciu, Ciprian Marica, Alexandru Mățel, Laurențiu Rus, Dragoș Grigore, Florin Gardoș, Gabriel Torje.
Primul meci la care va fi folosit noul echipament va fi la amicalul cu Argentinava, ce se va disputa, miercuri, de la ora 21.00, pe Arena Națională.
Echipamentul de bază este de culoare galbenă, având pe mânecile tricoului dungile adidas de culoare roșie, dar și o dungă oblică albastră pe fiecare mânecă. De asemenea, gulerul este de culoare roșie în partea din față și albastră pe spate, unde scrie „România”. De asemenea, pe spatele tricourilor, deasupra numelor jucătorilor se află o dungă orizontală de culoare albastră.
Cel de al doilea rând de echipament va fi roșu, dungile companiei urmând să fie galbene, iar linia oblică de culoare albastră este de asemenea prezentă.
Echipamentul va costa între 137 și 182 de lei.
„Suntem cu toții mândri să îmbrăcăm acest tricou al echipei naționale. Această lungă colaborare dintre adidas și echipa națională se datorează pasiunii pentru fotbal. Ne dorim din suflet să facem performanță, să aducem pe chipurile românilor bucurie și să fie mândrii de noi. Suntem milioane de români, iar noi îmbrăcând acest tricou, îi simțim pe toți alături de noi”, a spus atacantul Ciprian Marica.
Fundașul Florin Gardoș a declarat că echipamentul îi aduce aminte de cel purtat de echipa națională la Cupa Mondială din 1990 ce s-a desfășurat în Italia. „Echipamentul ne aduce aminte de turneul final din 1990, e oarecum retro. Așa mi se pare. Cu toții cred că ne dorim să ne calificăm și cred că avem o șansă destul de mare în această calificare”, a completat Gardoș.
Mijlocașul Alexandru Chipciu susține că noul echipament este unul destul de comod. „Mie îmi place cum arată, e foarte frumos și cred că e și destul de comod. Sper să avem rezultate foarte bune în acest echipament și să ne calificăm. Mie nu prea îmi place să sărut sigla la echipa națională sau la cea de club. Mi se pare un gest, așa, de fațadă”, a explicat Chipciu.
Fundașul Steliano Filip s-a declarat onorat că a participat la prezentarea noului echipament și a menționat că îl va înrăma, având în vedere că se află la prima convocare la echipa mare. „Este o onoare și voi pune tricoul în ramă, chiar dacă ăsta e de prezentare, îl voi lua acasă”, a mai spus Filip.
Portarul Ciprian Tătărușanu a spus că încă nu a văzut noul echipament de portari. „Nu sunt emoții înaintea acestui meci. Nu cred că există vreun fotbalist căruia să-i fie frică de vreun adversar. Au o echipă bună cu jucători valoroși, dar și noi suntem fotbaliști buni și sper să facem un joc bun. Eu încă nu mi-am primit echipamentul și abia aștept să îl primesc pe al meu”, a subliniat Tătărușanu.