Prima pagină » Sport » Noul șef al FRF a salutat sentințele în Dosarul transferurilor

Noul șef al FRF a salutat sentințele în Dosarul transferurilor

Noul șef al FRF a salutat sentințele în Dosarul transferurilor
Noul președinte al FRF, Răzvan Buleanu, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că a salutat sentințele dictate în Dosarul transferurilor, în care a fost condamnat la închisoare cu executare și contracandidatul său Gheorghe Popescu, pentru că în România trebuie să funcționeze statul de drept.

„Constituția îi dă acest drept președintelui României (n.r. – de a-l grația pe Gheorghe Popescu), după ce are un aviz de la Ministerul Justiției. Ca un alt punct de vedere, eu am salutat decizia la acel moment (n.r. – soluția instanței în Dosarul transferurilor), pentru că noi trebuie să vorbim de o funcționare a statului de drept. Văd că în ultimii ani drumul pe care îl parcurge justiția noastră este un drum corect de care avem nevoie. România, ca stat, trebuie să intre într-o zonă care ne solicită aceste exigențe. Pur și simplu să renunțăm la balcanism și să ne uităm spre Europa”, a declarat Burleanu.

Marți, Curtea de Apel București i-a condamnat definitiv la închisoare cu executare pe toți cei opt oameni de fotbal judecați în dosarul transferurilor. Fostul acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a fost condamnat la trei ani și opt luni de închisoare cu executare, managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a fost condamnat definitiv la trei ani și șase luni de închisoare cu executare, fostul acționar al FC Dinamo, Cristian Borcea, a fost condamnat definitiv la șase ani și patru luni de închisoare cu executare, la fel ca fostul impresar Ioan Becali, impresarul Victor Becali a fost condamnat definitiv la patru ani și opt luni de închisoare cu executare, fostul președintele al clubului Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, a fost condamnat definitiv la trei ani și patru luni de închisoare cu executare, fostul fotbalist Gheorghe Popescu a fost condamnat definitiv la trei ani, o lună și zece zile de închisoare cu executare, iar fostul acționar al FC Dinamo și U Craiova, Gigi Nețoiu, a fost condamnat definitiv la trei ani și patru luni de închisoare cu executare.

În urma condamnării în dosarul transferurilor, Gheorghe Popescu nu a mai putut candida la funcția de președinte al FRF.

Președintele FR de Minifotbal, Răzvan Burleanu, a fost ales, miercuri, la conducerea Federației Române de Fotbal (FRF), el primind 113 voturi în turul doi de scrutin, față de 59 câte a avut fostul arbitru Vasile Avram.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Concurs de ironii la adresa unui Cybertruck văzut în Constanța! Cu ce au comparat românii mașina
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Reprogramare mintală: cum să îți transformi obiceiurile și gândurile