Novak Djokovic, expulzat din Australia. Viza lui a fost anulată
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, numărul 1 mondial ATP, a fost expulzat din Australia, dat fiind faptul că nu este vaccinat, iar actele sale medicale nu atestă că s-ar încadra în categoria acelora care nu se pot vaccina din motive medicale, notează jurnaliștii australieni.
Astfel, jurnalistul australian Paul Sakkal a anunțat că viza lui Djokovic a fost anulată, informează Eurosport.
„I s-a spus să părăsească țara astăzi, au confirmat două surse. Avocații săi sunt în proces de contestație. Poliția de Frontieră nu a primit suficiente dovezi pentru scutirea sa de la vaccin”, a anunțat jurnalistul.
Djokovic ajunsese deja în Australia, după ce a primit dreptul de a participa la Australian Open de la organizatorii turneului de Mare Șlem. Aceștia i-au permis sârbului să participe după ce ar fi prezentat, în fața unor comisii medicale, documente care să arate că nu se poate vaccina.
Președintele Serbiei, nemulțumit de decizie
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, s-a declarat nemulțumit de decizia autorităților australiene și a caracterizat-o drept „hărțuire”.
„Tocmai am terminat o conversație telefonică cu Novak Djokovic. I-am spus că toată Serbia este alături de el și că autoritățile noastre iau toate măsurile pentru a opri hărțuirea celui mai bun tenismen din lume în cel mai scurt timp posibil. În conformitate cu toate normele internaționale, Serbia va lupta pentru Novak Djokovic, pentru dreptate și adevăr”, a scris președintele Vucic pe Instagram.
Potrivit presei, Djokovic a fost interogat peste șase ore după ce a ajuns pe teritoriul Australiei. Tatăl tenismenului, Srdjan Djokovic, s-a arătat profund deranjat de faptul că fiul său a fost oprit ore în șir la aeroport.
„Nu știu ce se întâmplă, dar îmi țin fiul captiv de vreo cinci ore. Asta deja trebuie să fie o luptă pentru libertate. N-ar trebui să fie doar lupta lui Novak, ci a întregii lumi. Dacă nu e eliberat într-o oră sau două, vom ieși în stradă și vom lupta pentru libertatea lui. E lupta tuturor!”, a declarat tatăl liderului ATP.
Anterior, premierul Australiei, Scott Morrison, declarase că nu îl va primi în țară pe Djokovic dacă motivele pentru care acesta nu s-a vaccinat nu se dovedesc a fi solide.
„Novak Djokovic trebuie să dovedească faptul că are o scutire medicală autentică de la vaccinarea împotriva COVID-19 atunci când aterizează în Australia sau va fi în următorul avion spre casă”, a declarat, miercuri, premierul australian Scott Morrison.
Numărul 1 mondial a anunțat, marți, că a primit o scutire pentru a juca în turneul de Grand Slam de la Melbourne și a precizat că se îndreaptă spre Australia.
Novak Djokovic anunțase că poate participa la Australian Open
Novak Djokovic a anunțat pe contul său de Instagram că a primit permisiunea de a participa la primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open.
Potrivit acestuia, el a beneficiat de o derogare din partea organizatorilor, în contextul în care, potrivit presei sportive, acesta nu ar fi vaccinat împotriva COVID.
Regulamentul competiției prevede că toți jucătorii de tenis care participă la Australian Open trebuie să fie vaccinați împotriva COVID-19, cu excepția cazului în care reușesc să demonstreze în fața a două comisii medicale că, din motive de sănătate, nu se pot vaccina.
Organizatorii Australian Open au confirmat, ulterior, într-un comunicat de presă, că Djokovic a primit o excepție medicală, oferită „în urma unui proces de evaluare riguros, care a implicat două comisii independente de experți medicali”.
Este neclar care este natura problemei medicale care a impus acordarea acestei excepții.