Nu e Simona, dar e Andreea. Lista tenismenelor românce prezente la BRD Bucharest Open
Prima ediție a fost câștigată la simplu de Simona Halep și la dublu de perechea română Alexandra Cadanțu/Elena Bogdan, iar primele favorite ale ediției a doua, organizată de Federația Română de Tenis, sprijinită de Ministerul Tineretului și Sportului, vor fi italiencele Sara Errani și Roberta Vinci.
”Printre invitațiile pe care Federația Română de Tenis le oferă anul acesta, una va ajunge la Sorana Cîrstea. Totodată, WTA are posibilitatea să ofere încă o invitație unei jucătoare de top. Sperăm ca aceasta să ajungă la Simona Halep, care ar avea astfel șansa să-și apere titlul câștigat în 2014. La fel ca și anul trecut, sunt sigur că vom asista la un spectacol sportiv de calitate, iar publicul românesc va savura o experiență de neuitat”, a spus George Cosac, președintele FRT.
FRT a preluat de la Federația Ungară de Tenis licența pentru organizarea celui mai mare turneu de tenis WTA din România pentru încă minimum patru ediții, competiția având premii totale de 226.750 dolari, scrie Agerpres.