Numele unui celebru jucător de tenis apare într-un dosar de trafic de droguri
Adolescenta susține că Tomic s-a lăudat cu drogurile în timp ce se aflau la un club deținut de o cunoștință de a sportivului, Jamie Pickering, în Surfers Paradise, Queensland.
Potrivit presei australiene, proprietarul clubului este prieten cu Tomic, tenismenul petrecând de mai multe ori și la alte localuri deținute de Pickering, Varsity și Sin City.
Jamie Pickering a declarat pentru Gold Coast Bulletin că în cazul în care Tomic a vorbit despre cocaină cu adolescenta, atunci acesta a glumit, deoarece sportivul „nu ar atinge nimic sau nici măcar nu s-ar apropia”.
Pickering a afirmat că Tomic nu știa că numele său a fost menționat la tribunal și a încercat să îl contacteze pentru a-l informa.
În cazul lui Pickering au fost reținute patru capete de acuzare, dintre care două se referă la distribuirea de cocaină către minori.
Potrivit sursei citate, tenismenul australian, născut în Germania, nu va fi pus sub acuzare în acest dosar.
Bernard Tomici s-a mutat în Gold Coast (Australia) în 1996 cu familia sa, de origine ex-iugoslavă, atunci când aceasta a emigrat din Germania. În prezent, sportivul trăiește în Monaco.