O echipă din BUNDESLIGA a fost premiată pentru fair-play. Gestul jucătorilor i-a impresionat pe oficialii federației
Federaţia Germană de Fotbal a oferit premiul pentru fair-play clubului Heidenheim, care evoluează în Bundesliga, pentru comportamentul jucătorilor în partida de baraj disputată sezonul trecut în compania echipei Darmstadt.
La finele lunii aprilie, Heidenheim a câştigat cu 1-0 partida din deplasare cu Darmstadt, rezultat care a condamnat echipa gazdă la retrogradare şi i-a menţinut pe oaspeţi în primul eşalon valoric. Jucătorii lui Heidenheim s-au grăbit atunci la vestiare pentru a-i aştepta pe adversari şi a-i consola.
„Echipa noastră îşi doreşte victoria în orice confruntare dar, în acelaşi timp, ne vom respecta mereu adversarii. Trăim atât pe teren cât şi în afara terenului şi, prin urmare, suntem încântaţi să primim acest premiu din partea DFB”, a declarat căpitanul echipei Heidenheim FC, Patrick Mainka.
După victoria care i-a menținut în primul eșalon fotbalistic din Germania, jucătorii au sărbătorit cu fanii, notează Sport Buzzer.
În prezent, Heidenheim a început mai bine noul sezon. Echipa se află pe locul 9 în Bundesliga după 6 etape, cu 9 puncte, departe de locurile retrogradabile.