O echipă din subsolul clasamentului a refuzat Steaua: ”Am primit oferta scrisă, dar nu era pe măsura valorii jucătorului”

Publicat: 17 01. 2015, 11:46

„După discuțiile purtate la începutul săptămânii cu Valeriu Argăseală, am primit o ofertă scrisă din partea Stelei, care oferă 270.000 de euro plus TVA, plus 25 la sută dintr-un transfer ulterior al lui Alexandru
Crețu. Eu am considerat oferta ca fiind prea mică în comparație cu valoarea jucătorului, dar am înaintat-o Comitetului Director al clubului nostru. Membrii acestuia au fost de aceeași părere cu mine, așa că am refuzat oferta Stelei”, a spus Florin Prunea.

CSMS Iași a solicitat 500 000 de euro plus TVA, plus 25 la sută dintr-un transfer ulterior al fotbalistului. Ieșenii au mai refuzat până acum și ofertele venite de la Astra Giurgiu – 200.000 de euro plus 25 la sută dintr-un transfer ulterior al jucătorului, respectiv Dinamo București – 100.000 de euro plus trei jucători.