Prima pagină » Sport » O gimnastă româncă renunță la lotul național și va concura pentru Ungaria

O gimnastă româncă renunță la lotul național și va concura pentru Ungaria

O gimnastă româncă renunță la lotul național și va concura pentru Ungaria
Olivia Cîmpian, gimnasta în vârstă de 16 ani, a renunțat la lotul național al României și va părăsi țara cu destinația Ungaria, acolo unde va fi legitimată la un club, ulterior aplicând și pentru cetățenie.

O prezență obișnuită la loturile naționale, gimnasta de 16 ani a fost retrasă de părinți, care au îndrumat-o spre vecinii din Ungaria. „Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au lucrat cu fetița mea din clasa a doua până acum, le port respect. Când am luat-o pe Oli de la Deva nu am făcut-o cu scandal, ne-am despărțit în relații bune cu toată lumea, sper să înțeleagă și dânșii că tot ce ne dorim de acum încolo este ca fata noastră să crească și mai mult în acest sport pe care-l iubește și-l practică de mic copil. Am decis ca Olivia să activeze în Ungaria, unde există o altă abordare față de sportivii de performanță. Mergem pe linia legală, o să încercăm să-i obținem cetățenia maghiară, iar faptul că eu am activat ca fotbalist în Ungaria ne-ar putea ajuta”, a declarat tatăl Oliviei, Marcel Cîmpian.

Antrenorul lotului feminin, Nicolae Forminte, a acceptat despărțirea Oliviei Cîmpian de România, dar crede că părinții sportivei s-au grăbit. În același timp, antrenorul lotului feminin consideră că gimnasta de 16 ani este o pierdere, în condițiile în care era Olivia era una dintre cele mai bune sportive ale generației sale: „Este opțiunea familiei. Ne-am despărțit în termeni amiabili. Că o fi rău, că o fi asta, asta a fost decizia părinților. Dar un astfel de caz ne paște în orice domeniu. Olivia e o pierdere mare, pentru că era lider de generație. Olivia era în proporție de 75%, după CE de la Cluj, gata să dea și satisfacție. Din păcate avea câteva probleme de încredere și era puțin emotivă, avea puține probleme la paralele. Olivia era foarte aproape să ajungă la un nivel foarte bun, împreună cu colega ei Doina Crișan. Practic cele două erau singurele care s-au detașat de restul plutonului la nivelul lor de vârstă. Însă în spate sunt gimnaste care sperăm că vor avea o explozie, care vor da aceeași satisfacție ca cele două. Îmi pare rău că părinții Oliviei nu au avut încredere. Copiii de aici, care au rămas la lot, au ca țintă Tokyo 2020”, a declarat Nicolae Forminte pentru ProSport.

Palmaresul Oliviei Cîmpian: bronz la CE de juniori, aur la sol la Top Gym 2017, multiplă campioană națională, o prezență la Campionatele Europeme de la Cluj.

FOTO: Federatia Română de Gimnastică

Recomandarea video

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Celebrul fotbalist la Steaua a ajuns boschetar: ”N-are casă, doarme pe străzi”
Prosport.ro
FOTO. Gafă vestimentară fără precedent! Ce a pățit vedeta a pus-o într-o ipostază mai mult decât jenantă
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Ce se întâmplă doctore
Cât de mult s-a schimbat Elena Băsescu! Nu o mai recunoști! Cum arată acum, la 45 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Teoria atașamentului: De ce modul în care am fost iubiți în copilărie ne decide relațiile din prezent?