O nouă cursă de Formula 1 în nocturnă: Marele Premiu al Bahrainului
Ediția din acest an, a zecea, a cursei din Bahrain va începe duminică, la ora locală 18.00 (aceeași la București), la scurt timp după apusul soarelui. Calificările vor avea loc sâmbătă, tot de la 18.00.
Peste 5.000 de becuri montate pe 495 de stâlpi vor asigura un iluminat ce va permite transmisia TV în sistem high-definition.
Până în prezent, cursa avea loc după-amiaza, de la ora 15.00.
Circuitul de la Sakhir este situat în deșert, în sud-vestul insulei-stat. Construit între 2003 și 2004, acesta a fost parțial gata la ediția inaugurală. Costurile circuitului „desenat” de arhitectul german Herman Tilke au fost de aproximativ 150 de milioane de dolari și au fost suportate de guvern.
Nisipul a reprezentat o mare problemă, deoarece ajungea pe pista lungă de 5,4 kilometri la fiecare adiere de vânt. Organizatorii au găsit o soluție inedită pentru a remedia această situație, pulverizând adeziv pe dunele din apropierea circuitului.
Marele Premiu al Bahrainul s-a disputat începând din 2004, cu excepția ediției 2011, care a fost anulată din cauza manifestațiilor de protest față de regimul aflat la putere.
Cursa de la Sakhir reprezintă etapa a treia a Campionatului Mondial de Formula 1.