Prima pagină » Sport » O susținătoare a echipei Valencia se afla în avionul prăbușit în sud-estul Franței

O susținătoare a echipei Valencia se afla în avionul prăbușit în sud-estul Franței

O susținătoare a echipei Valencia se afla în avionul prăbușit în sud-estul Franței
O susținătoare germană a echipei Valencia se afla în avionul companiei Germanwings, prăbușit marți în sud-estul Franței, accident soldat cu moartea celor 150 de pasageri și membri ai echipajului, a anunțat clubul spaniol pe site-ul oficial.

„Clubul Valencia transmite condoleanțe și este profund îndurerat pentru tragedia din Alpi. S-a confirmat că între victime se afla și Sonia Cercek, o mare susținătoare a echipei noastre. Sonia, alături de soțul ei Oliver, era o fidelă susținătoare a echipei noastre și venea ocazional pe Mestalla, dar și în toate deplasările echipei noastre în Germania și Centru Europei. Clubul, prin intermediul președintelui Amadeo Salvo, a luat legătura cu rudele Soniei pentru a transmite condoleanțe din partea tuturor fanilor Valenciei”, scrie echipa din prima ligă spaniolă pe site-ul oficial.

Un avion Airbus A320 al companiei Germanwings, filiala low-cost a societății Lufthansa, care circula de la Barcelona către Dusseldorf și avea la bord 144 de pasageri și șase membri ai echipajului, s-a prăbușit marți în regiunea Barcelonnette, într-o zonă muntoasă din sudul Franței.

Printre persoanele aflate la bordul avionului companiei Germanwings erau 67 de cetățeni germani, 45 de spanioli și cel puțin un belgian.

De asemenea, la bord erau 16 elevi și doi profesori de la Liceul german Joseph-Koenig, situat în orașul Haltern am See.