Obiectivul Simonei Halep după Australian Open: Acum vreau să fac o semifinală, cred că la Roland Garros voi reuși
Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, joi seară, la revenirea în România după eliminarea de la Australian Open în sferturile de finală, că acum obiectivul său este să joace o semifinală de Grand Slam și că este posibil să reușească acest lucru la Roland Garros.
„Acum îmi măresc visul și vreau să fac semifinală. Să vedem dacă mă voi regăsi la meciurile mari. Cred că la Roland Garros voi face asta. Acolo mă simt cel mai confortabil, iar zgura e o suprafață plăcută pentru mine”, a spus Halep.
Simona Halep a precizat că în opinia sa Dominika Cibulkova, cea care a învins-o în sferturile de finală la Melbourne, va câștiga Australian Open. „M-am simțit foarte bine acolo, dar mă bucur să îmi revăd prietenii și familia. Am jucat foarte bine. La început mi-a fost mai greu să mă adaptez, iar la ultimul meci a fost mai greu, pentru că am avut emoții mari care m-au copleșit și nu am putut să îmi fac jocul. Va trebui să învăț să nu mai pun atât de multă presiune și să joc ca la un turneu normal, să îmi fac jocul meu și să mă bucur de meci. Primele zile au fost foarte grele, din cauza căldurii, dar după a fost foarte frumos de jucat. Cred că Cibulkova va câștiga turneul. Sper să și câștige, pentru că merită. Este nevoie și de astfel de dezamăgiri, care să te țină cu picioarele pe pământ. Cred că împotriva Mariei Șarapova nu aveam așa mari emoții”, a afirmat sportiva română.
Ea a menționat că nu se aștepta să ajungă atât de repede între primele zece jucătoare din lume: „Nu credeam că voi ajunge atât de repede în Top 10, dar ce va fi mai greu va urma acum, pentru că e foarte greu să te menții în Top 10. Trebuie să faci rezultate bune la Grand Slam. Sper să mă mențin cât mai mult pentru că atunci te numești jucătoare adevărată”.
Halep a adăugat că îl va cunoaște mai bine pe noul său antrenor, Wim Fissette, la Paris. „Voi avea un antrenor nou, acum o să-l cunosc și eu mai bine, la Paris. Se pare că e un antrenor foarte bun și să facem lucruri minunate împreună”, a spus românca despre Fissette, fost antrenor al celebrelor Kim Clijsters și Sabine Lisicki.
Simona Halep a mai spus că speră ca Horia Tecău să câștige din nou proba de dublu mixt, la Australian Open.
Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 11 și locul 11 WTA, a fost învinsă, miercuri, de Dominika Cibulkova (Slovacia), a 20-a favorită, cu scorul de 6-3, 6-0, în sferturi de finală la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului.
Pentru performanța reușită la Melbourne, Halep a obținut 270.000 de dolari australieni (circa 237.500 de dolari americani sau 175.000 de euro) și 430 de puncte WTA.