Obreja: Nu l-am amenințat pe Doroftei

Publicat: 10 10. 2012, 13:23
Actualizat: 10 10. 2012, 13:35

Președintele Federației Române de Box, Rudel Obreja, a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, că lumea boxului a început să-și formeze o părere despre fostul campion mondial Leonard Doroftei, infirmând faptul că l-ar fi amenințat și jignit pe acesta în cadrul ședinței Biroului Federal de marți.

Referitor la Francisc Vaștag, Obreja a declarat că este cea mai potrivită persoană să ocupe funcția de președinte al federației.

„Nu e adevărat că am amenințat, probabil că încearcă să facă tot felul de presiuni și chestii de genul ăsta. Nu am ce comenta, nu vreau să mă bag în albie pentru că mă mănâncă porcii după aia. După ce s-a votat am discutat chestiuni legate de situația din box, despre ce e de făcut. Despre faptul că ei mă acuză pe mine că eu sunt vinovat de distrugerea boxului. Să vedem dacă a doua zi, după ce plec eu, pe 23 noiembrie, o să curgă lapte și miere. Sunt multe lucruri de făcut și e nevoie de munca antrenorilor, depinde de o revoluție nu de președintele federației. Nu face președintele federației boxeri. Astea au fost discuțiile. Eu pe Feri Vaștag l-am vrut înapoi în box, am insistat foarte mult ca el să revină și am spus public că din punctul meu de vedere astăzi este cel mai bun om care poate prelua funcția de președinte al federației. Deci nu aveam cum să vorbesc urât despre Vaștag. Despre Doroftei mă abțin, lumea a început să-l cunoască încet-încet. E suficient”, a spus Obreja pentru MEDIAFAX.

Oficialul FRB a precizat că va rămâne un apropiat al boxului și după 23 noiembrie, când vor avea loc alegeri la federație: „Eu nu pot să mai candidez pentru că AIBA nu permite. AIBA este stat în stat și a făcut niște abuzuri incredibile. Voi rămâne însă un apropiat al boxului. Rămâne de văzut dacă în cadrul federației”.

Fostul antrenor al lotului național de box, Titi Tudor, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că președintele Federației Române, Rudel Obreja, i-a jignit pe foștii pugiliști Leonard Doroftei și Francisc Vaștag.

„Am asistat la ședința Biroului Federal și în loc de demisie am văzut un atac al lui Rudel Obreja la adresa a două monumente ale boxului românesc: Leonard Doroftei și Francisc Vaștag! Nu este posibil ce s-a întâmplat. Cuvintele pe care le-am auzit de la un președinte care ne vorbește de demnitate și onoare pur și simplu nu pot fi reproduse. Despre Doroftei a spus ca este «dus cu capul la propriu» și i-a promis o corecție fizică pentru că a îndrăznit să îi ceară demisia de la Federația Română de Box. Ce demnitate și ce onoare este să jignești și să ameninți un om care nu este prezent și care vrea să candideze la președinția FRB? Pe Feri nu a îndrăznit să îl amenințe cu bătaia poate pentru simplul motiv că Feri este la altă categorie. Dar a spus că în ultimii șapte ani nu a făcut nimic pentru box. Obreja a susținut, incredibil, că nu contează ce a făcut Feri ca boxer, dacă în ultimii ani nu s-a implicat la federație alături de el! Acest om pur și simplu nu are bun simț. Cum să spui ceva rău de Feri? La Reșița, Vaștag a făcut multe pentru box și chiar dacă nu ar fi făcut nimic, pur și simplu ar fi fost retras, tot era în avantaj față de Obreja că nu a făcut niciun rău boxului românesc”, a spus Tudor.

Titi Tudor a afirmat că Obreja este un om fără caracter. „Oamenii trebuie să cunoască adevărata față a lui Obreja. Asta e! Amenințări, jigniri, scuipați. La televizor vorbește frumos. Păcat că nu are caracter în viața de zi cu zi, îndepărtând pe toți cei din box care ar putea să-i ia locul. Asta e deviza lui: dezbină și conduce. A anunțat alegeri pentru funcția de președinte. Probabil doar pentru că a fost amenințat de ANST cu tăierea finanțării a acceptat să facă alegeri. Carmen Tocală a fost o mare sportivă și știe ce înseamnă dezafiliere. Pe Carmen Tocală a interesat-o boxul românesc și ne-a salvat. Pe el însă nu! Acum îi atacă pe Doroftei și Vaștag pentru ca la viitoarele alegeri să lase un urmaș tot din zodia scandalului! Boxul românesc are nevoie de lumină la viitoarele alegeri. Îi rog pe toți cei din box să voteze lumina la alegerile din noiembrie”, a precizat Tudor.

Președintele Autorității Naționale pentru Sport și Tineret, Carmen Tocală, a declarat, săptămâna trecută, că alegerile pentru funcția de președinte al Federației Române de Box vor avea loc în 19 sau 20 noiembrie, iar la Adunarea Generală organizată cu acest prilej va asista și președintele AIBA.

AIBA a postat un comunicat pe site-ul oficial, în care anunță excluderea provizorie a FR de Box, însă președintele federației Rudel Obreja precizează că textul a fost întocmit înainte ca președintele ANST, Carmen Tocală, să discute și să obțină amânarea excluderii din partea conducerii forului internațional. Tocală a confirmat spusele lui Obreja, precizând că este în legătură permanentă cu AIBA cu privire la organizarea alegerilor.