Oltchim, locul 2 în grupa A, după prima etapă din Liga Campionilor
Campioana Oltchim Râmnicu Vâlcea ocupă locul secund în grupa A din Liga Campionilor, după ce luni s-a disputat și cea de-a doua partidă, între Randers HK (Danemarca) și Buxtehuder SV, danezele fiind câștigătoare.
Echipa Randers HK s-a impus, pe teren propriu, cu 36-26 (20-10), demonstrând încă de la debutul în grupă că este o contracandidată serioasă pentru Oltchim la poziția de lider.
În primul meci al grupei, disputat duminică seara, Oltchim s-a impus în fața formației Hypo Viena, cu 30-25 (15-12). Astfel, Randers HK este liderul grupei, cu plus 10 la golaveraj, față de plus 5 la Oltchim, ambele cu câte 2 puncte, de Hypo Viena și de Buxtehuder SV, cu 0 puncte.
În etapa a II-a, programată în 20 octombrie, se vor duela Buxtehuder SV-Oltchim și Hypo Viena-Randers HK. Programul complet al campioanei României în grupa A este următorul: Buxtehuder SV-Oltchim (20 octombrie), Randers HK-Oltchim (27 octombrie), Oltchim-Randers HK (4 noiembrie), Hypo-Oltchim (11 noiembrie) și Oltchim-Buxtehuder SV (18 noiembrie).
În grupa B, după prima etapă, Gyor este lider, urmată de Krim Ljubljana, ambele cu câte 2 puncte, în timp ce „U” Jolidon Cluj ocupă locul trei, urmată de Podravka Koprivnica, fiecare cu 0 puncte. În 20 octombrie, „U” Jolidon primește vizita campioanei Ungariei, Gyor ETO, în timp ce Podravka și Krim se vor duela o zi mai târziu. Programul complet al formației clujene în grupa B este următorul: „U” Jolidon Cluj-Gyor ETO (20 octombrie), „U” Jolidon Cluj-Podravka Koprivnica (27 octombrie), Podravka Koprivnica-„U” Jolidon Cluj (4 noiembrie), „U” Jolidon Cluj-Krim Ljubljana (11 noiembrie) și Gyor ETO-„U” Jolidon Cluj (17 noiembrie).
România aliniază pentru prima dată două echipe în faza grupelor Ligii Campionilor. Primele două clasate din fiecare dintre cele patru grupe se califică în faza grupelor principale, în care meciurile vor începe în 2 februarie. Tragerea la sorți a celor două grupe principale va avea loc în 20 noiembrie.
Obiectivul Oltchimului în actuala stagiune este câștigarea trofeului, la două sezoane distanță de când a jucat finala.