Fotbalistul rapidist Daniel Pancu a declarat sâmbătă seară, după victoria din barajul cu Concordia Chiajna, scor 2-1, că la acest joc el și colegii săi au avut parte „de ajutor divin” și că pentru Rapid a fost „cel mai important meci de după revoluție”.
„A fost foarte frumos și foarte greu. Dumnezeu a fost de partea noastră. S-a văzut în prima repriză că nu avem pregătire și ritm. Chiajna putea înscrie de 4-5 ori în prima repriză, dar am avut parte de ajutor divin. La pauză, puțini mai credeau că putem reveni. A fost cel mai important meci al Rapidului de după Revoluție. Prima (de 2.000 de euro) este o primă simbolică pentru mine. Trebuia să fie mai mare, pentru că a fost un meci de 2 milioane de euro din câte am înțeles. Acum avem o săptămână să ne pregătim pentru Liga I. Numai în pielea lui Marian Rada nu vreau să fiu, pentru că avem două deplasări, la Vaslui și în Ghencea. Nu regret niciun jucător care pleacă de la Rapid, pentru că toți cei care am jucat în retur am fost niște eroi”, a spus Pancu.
Formația Rapid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Dinamo, cu scorul de 2-1 după prelungiri, echipa Concordia Chiajna, într-un meci de baraj pentru obținerea dreptului de participare în ediția 2013/2014 a Ligii I, în care au fost eliminați cinci jucători (Voicu ‘111, Oros ‘120, Dică ‘120 de la Rapid și Savin ’99, Cobrea ‘120 de la Concordia).
Golurile au fost marcate de Al. Coman ’83 și Ioniță ’91 pentru Rapid, respectiv Florea ’32 pentru Concordia.