Pandurii și Petrolul vor evolua în preliminariile Ligii Europa, Astra așteaptă rezultatul finalei
România va avea dreptul, datorită locului 18 ocupat în clasamentul coeficienților UEFA, să înscrie în sezonul competițional 2013/2014 patru formații, una în preliminariile Ligii Campionilor (Steaua) și trei în cele ale Ligii Europa (Pandurii, Petrolul, Astra/CFR Cluj).
În clasamentul pe ultimele cinci sezoane România ocupă locul 18 cu un total de 23,024 puncte.
Astfel, campioana României, Steaua București, este calificată în turul doi preliminar al Ligii Campionilor, iar pentru a accede în faza grupelor va trebui să treacă trei tururi (doi, trei și play-off). Steaua este cap de serie în fiecare dintre cele trei tururi preliminare.
Echipele clasate pe locurile doi și trei la finalul sezonului 2012/2013 al Ligii I, Pandurii și Petrolul, vor fi nevoite să treacă tot trei tururi preliminare pentru a accede în faza grupelor (turul doi, turul trei și play-off).
Câștigătoarea Cupei României (Petrolul Ploiești sau CFR Cluj) care va fi desemnată la 1 iunie, pe Arena Națională, este calificată direct în turul trei preliminar, iar pentru calificarea în faza grupelor are de trecut de două echipe (una în turul trei preliminar și una în play-off).
Tabloul complet al echipelor românești în cupele europene este următorul:
Steaua – va evolua în turul doi preliminar al Ligii Campionilor și va trebui să treacă de trei tururi preliminare pentru a juca în faza grupelor.
Pandurii Târgu Jiu (locul 2) – va evolua în turul trei preliminar al Ligii Europa, dacă va câștiga sâmbătă finala Cupei României – Timișoreana contra formației CFR Cluj. În caz contrar, va juca în turul doi preliminar al Ligii Europa.
Petrolul Ploiești (locul 3) – va evolua în turul doi preliminar al Ligii Europa.
Astra Giurgiu (locul 4) – poate ajunge în turul doi preliminar al Ligii Europa, doar dacă Petrolul câștigă Cupa României – Timișoreana contra fostei campioane CFR Cluj. În caz contrar, nu va evolua în cupele europene.
CFR Cluj – va juca în turul trei preliminar al Ligii Europa doar dacă va câștiga finala Cupei României – Timișoreana contra Petrolului.
Echipele Concordia Chiajna, CS Severin, CSMS Iași și Gloria Bistrița au retrogradat în Liga a II-a.