Patrick Mouratoglou s-a apucat iarăși de MUNCĂ! Pe cine pregătește acum fostul antrenor al Simonei Halep
Tenismenul Holger Rune, locul 7 ATP, a anunţat miercuri că Patrick Mouratoglou redevine antrenorul său.
Fostul antrenor al Simonei Halep, a anunţat, de asemenea reluarea colaborării cu Rune.
Patrick Mouratoglou s-a apucat iarăși de MUNCĂ! Pe cine pregătește acum fostul antrenor al Simonei Halep
„Sunt entuziasmat să lucrez din nou cu Patrick”, a precizat el într-un comunicat. “Am avut unele dintre cele mai mari triumfuri ale mele alături de el şi abia aştept să reîncep lupta pentru titluri majore.
Am avut o discuţie bună despre cum ar trebui să arate colaborarea noastră şi am căzut de acord asupra a ceva care să creeze condiţiile potrivite pentru performanţele mele.”
Patrick Mouratoglou, un francez de origine greacă, în vârstă de 53 de ani, a lucrat cu Serena Williams din 2012. Printre jucătorii care au colaborat cu el se numără Marcos Baghdatis, Anastasia Pavliucenkova, Jeremy Chardy, Grigor Dimitrov şi Stefanos Tsitsipas.
“Sunt încântat să încep o nouă colaborare cu Holger Rune. Ne cunoaştem de când avea 13 ani şi am crezut întotdeauna în potenţialul său. El are obiective măreţe şi la fel şi eu pentru el.
Este începutul unei noi aventuri. Ne vedem în Acapulco, Indian Wells şi Miami”, a notat antrenorul pe Facebook.
Simona Halep a făcut apel la TAS după ce a fost suspendată pe o perioadă de 4 ani pentru testul pozitiv cu Roxadustat de la US Open 2022, iar Patrick Mouratoglou a declarat într-un clip publicat pe contul său de Instagram că își asumă responsabilitatea pentru că românca a fost prinsă dopată.
Ce a spus Patrick Mouratoglou despre dopingul Simonei Halep
„Sunt încrezător pentru viitorul Simonei Halep, după apelul făcut la TAS, deoarece e un tribunal independent. Am putut stabili de unde a venit contaminarea. Deci noi i-am propus să ia colegenul și l-am cumpărat de la o companie.
S-a întâmplat ca acest colagen să fie contaminat. Nu aveam de unde să știu, dar îmi asum responsabilitatea pentru ce s-a întâmplat, întrucât e vorba de echipa mea și de mine. Noi i-am cumpărat acest colagen.
Numele tău e târât într-un scandal de dopaj și poți sta pe bară mult timp. Îți afectează reputația fără motiv, pentru că nu ai făcut nimic. Am realizat că oricine o poate păți și că trebuie să fii 100% sigur că nu se va întâmpla asta cu companiile de suplimente pe care le alegi”, a transmis Patrick Mouratoglou, într-un clip publicat pe contul său de Instagram anul trecut.