Conducătorul NBA, Adam Silver, a anunțat, după încheierea unei anchete, că Sterling a fost suspendat pe viață și a primit amenda maximă, 2,5 milioane de dolari.
Site-ul TMZ, specializat în viața celebrităților, a lansat cazul Sterling, după ce a publicat o discuție de zece minute între un bărbat, prezentat ca Donald Sterling, și o femeie de circa 20 de ani, identificată ca V. Stiviano, fosta iubită a magnatului american.
Donald Sterling, în vârstă de 80 de ani, i-a reproșat fostei sale iubite că a publicat pe contul de Instagram o fotografie în care apărea alături de Magic Johnson, fost star al Los Angeles Lakers. „Pe contul tău de Instagram de rahat nu trebuie să te arăți alături de negri”, i-a spus el femeii, care i-a reamintit lui Sterling că la rândul ei este de origine mexicană și afroamericană.
„Te poți culca cu negri, poți să-i aduci la tine, poți face ce vrei cu ei, dar măcar nu le face publicitate și nu-i aduce la meciurile mele”, spunea Donald Sterling în acea înregistrare.
Vizat direct, Magic Johnson a anunțat pe contul său de Twitter că nu va mai asista la vreun meci al echipei L.A. Clippers, „atât timp cât Sterling va fi președinte”. „El nu mai are dreptul de a fi proprietar în NBA. Îl consideram un prieten. Să facă astfel de comentarii despre mine, despre negrii americani și alte minorități este inacceptabil în societatea noastră și în campionatul nostru”, a subliniat celebrul jucător de baschet american.
Și președintele SUA, Barack Obama, s-a exprimat în acest caz. „Când persoane ignorante se laudă cu ignoranța lor, nu poți face mare lucru decât să le lași să vorbească”, a spus Obama, evocând afirmații „extrem de ofensatoare” și rasiste.