Prima pagină » Sport » Pe cine vor întâlni Halep, Țig, Cîrstea și Begu în primul tur la US Open

Pe cine vor întâlni Halep, Țig, Cîrstea și Begu în primul tur la US Open

Pe cine vor întâlni Halep, Țig, Cîrstea și Begu în primul tur la US Open
Jucătoarele de tenis Simona Halep, Patricia Țig, Monica Niculescu, Sorana Cîrstea și Irina Begu și-au aflat, vineri, adversarele din primul tur al ultimului turneu de Mare Șlem al anului, US Open.

Simona Halep (24 de ani, locul 5 în clasamentul mondial) va juca împotriva belgiencei Kirsten Flipkens (30 de ani, poziția 68 WTA). Românca a câștigat toate cele patru meciuri pe care le-a disputat până acum împotriva lui Flipkens.

Dacă va trece de primul tur, Halep o va întâlni pe învingătoarea din partida Lucie Safarova (Cehia, locul 35 WTA) – Daria Gavrilova (Australia, poziția 45 WTA). Simona se află pe aceeași parte de tablou cu Serena Williams (favorită 1), Agnieszka Radwanska (favorită 4), Karolina Pliskova (favorită 10) și Venus Williams (cap de serie numărul 6).

Anul trecut, Halep a ajuns până în semifinalele turneului de la Flushing Meadows, unde a fost eliminată de către italianca Flavia Pennetta, scor 1-6, 3-6, cea care avea să câștige trofeul.

Patricia Țig (22 de ani, locul 126 WTA) o va întâlni pe germanca Laura Siegemund (28 de ani, poziția 28 în lume). Siegemund a câștigat singura confruntare directă, disputată în acest an pe zgura de la Charleston, scor 4-6, 6-3, 6-3. Atât Țig, cât și Siegemund, sunt jucătoare care preferă suprafețele mai lente, de zgură.

În cazul în care va avansa în turneu, Țig va juca împotriva americancei Nicole Gibbs (locul 72 WTA) sau a unei sportive venite din calificări. Patricia se află pentru prima dată pe tabloul principal la US Open.

Monica Niculescu (28 de ani, locul 57 WTA) va juca împotriva cehoaicei Barbora Strycova (30 de ani, poziția 19 WTA). Strycova conduce cu 4-3 la întâlnirile directe, ultima victorie aparținându-i cehoaicei în 2015, pe iarba de la Birmingham. În 2014, cele două s-au confruntat în turul secund la US Open, iar Strycova s-a impus în trei seturi.

Dacă va trece de primul tur, Niculescu o va întâlni pe învingătoarea dintre Sorana Cîrstea (26 de ani, locul 88 WTA) și o jucătoare venită din calificări. Monica Niculescu s-a oprit în runda secundă de la US Open în ultimii doi ani.

Irina Begu (26 de ani, poziția 22 în clasamentul mondial) va juca împotriva ucrainencei Lesya Tsurenko (27 de ani, locul 80 WTA). Românca este condusă cu 2-1 la întâlnirile directe, dar a câștigat ultima partidă, la Wimbledon, în 2015.

În turul doi, Begu ar putea să evolueze împotriva unei sportive venite din calificări. În 2015, Begu a pierdut în prima rundă la US Open.

Serena Williams și Angelique Kerber sunt principalele favorite la câștigarea trofeului american. Americanca are un meci foarte greu în primul tur împotriva rusoaicei Ekaterina Makarova (locul 36 WTA). Germanca o va întâlni pe slovena Polona Hercog (poziția 116 în lume).

Recomandarea video

Mediafax
Cel mai lung drum drept din Europa nu are nicio curbă pe zeci de kilometri. Drumul este obiectiv turistic
Digi24
Administrația Trump presează Europa să renunțe la planul de finanțare a Ucrainei din active rusești: „Nu mai sunt liderul lumii libere”
Cancan.ro
Prezentatoare TV de sport și soțul ei, găsiți împușcați în casă! Fiul lor de 3 ani a fost găsit în viață. Ce ipoteze are poliția
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în costum de baie. Cum arată la 30 de ani fosta gimnastă campioană
Adevarul
De ce nu a fost invitată România la întâlnirea „greilor” NATO, de la Berlin. „Ne-am făcut-o singuri”
Mediafax
Guvernul impune termen limită pentru taxe și impozite locale
Click
Drama Cosminei Boboc, câștigătoarea MasterChef 2025. Tatăl ei a murit în timpul emisiunii, după ce mama și bunica se stinseseră cu un an înainte
Digi24
Elon Musk are o veste proastă pentru cei bogați: „Banii vor deveni irelevanți”. El spune că în 10-15 ani, munca va fi opțională
Cancan.ro
Ce gest revoltător a făcut ‘Puișorul’ la adresa Rodicăi Stănoiu, în timpul vacanței! O jurnalistă îl acuză că i-a pus viața în pericol: 'Deschid geamul să mângâi ursul, că poate...'
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte să fie celebră. Tatăl arab îi punea reguli stricte
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decizie oficială UE: Mașinile pot avea, în continuare, motoare diesel și pe benzină!
Descopera.ro
O structură bizară emite căldură sub suprafața Lunii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul Elenei Ceauşescu