Pe cine vor întâlni Halep, Țig, Cîrstea și Begu în primul tur la US Open

Publicat: 27 08. 2016, 07:53
Actualizat: 18 04. 2018, 07:06

Simona Halep (24 de ani, locul 5 în clasamentul mondial) va juca împotriva belgiencei Kirsten Flipkens (30 de ani, poziția 68 WTA). Românca a câștigat toate cele patru meciuri pe care le-a disputat până acum împotriva lui Flipkens.

Dacă va trece de primul tur, Halep o va întâlni pe învingătoarea din partida Lucie Safarova (Cehia, locul 35 WTA) – Daria Gavrilova (Australia, poziția 45 WTA). Simona se află pe aceeași parte de tablou cu Serena Williams (favorită 1), Agnieszka Radwanska (favorită 4), Karolina Pliskova (favorită 10) și Venus Williams (cap de serie numărul 6).

Anul trecut, Halep a ajuns până în semifinalele turneului de la Flushing Meadows, unde a fost eliminată de către italianca Flavia Pennetta, scor 1-6, 3-6, cea care avea să câștige trofeul.

Patricia Țig (22 de ani, locul 126 WTA) o va întâlni pe germanca Laura Siegemund (28 de ani, poziția 28 în lume). Siegemund a câștigat singura confruntare directă, disputată în acest an pe zgura de la Charleston, scor 4-6, 6-3, 6-3. Atât Țig, cât și Siegemund, sunt jucătoare care preferă suprafețele mai lente, de zgură.

În cazul în care va avansa în turneu, Țig va juca împotriva americancei Nicole Gibbs (locul 72 WTA) sau a unei sportive venite din calificări. Patricia se află pentru prima dată pe tabloul principal la US Open.

Monica Niculescu (28 de ani, locul 57 WTA) va juca împotriva cehoaicei Barbora Strycova (30 de ani, poziția 19 WTA). Strycova conduce cu 4-3 la întâlnirile directe, ultima victorie aparținându-i cehoaicei în 2015, pe iarba de la Birmingham. În 2014, cele două s-au confruntat în turul secund la US Open, iar Strycova s-a impus în trei seturi.

Dacă va trece de primul tur, Niculescu o va întâlni pe învingătoarea dintre Sorana Cîrstea (26 de ani, locul 88 WTA) și o jucătoare venită din calificări. Monica Niculescu s-a oprit în runda secundă de la US Open în ultimii doi ani.

Irina Begu (26 de ani, poziția 22 în clasamentul mondial) va juca împotriva ucrainencei Lesya Tsurenko (27 de ani, locul 80 WTA). Românca este condusă cu 2-1 la întâlnirile directe, dar a câștigat ultima partidă, la Wimbledon, în 2015.

În turul doi, Begu ar putea să evolueze împotriva unei sportive venite din calificări. În 2015, Begu a pierdut în prima rundă la US Open.

Serena Williams și Angelique Kerber sunt principalele favorite la câștigarea trofeului american. Americanca are un meci foarte greu în primul tur împotriva rusoaicei Ekaterina Makarova (locul 36 WTA). Germanca o va întâlni pe slovena Polona Hercog (poziția 116 în lume).