Pensia MIZERĂ pe care Mihai Neșu o primește de la statul român. Olandezii îi oferă de 30 de ori mai mult
Fostul fotbalist român Mihai Neșu își dedică timpul fundației sale prin care sprijină copiii cu dizabilități. Mulți s-au întrebat, pe bună dreptate, ce pensie încasează Mihai Neșu și aceasta este mai mică decât am crede.
Carieră încheiată pentru Mihai Neșu
Data de 10 mai 2011 a marcat un eveniment tragic pentru fostul fundaș al Stelei, care a fost nevoit să renunțe la cariera sportivă de succes.
În acea zi fatidică, Mihai Neșu a suferit un accident grav pe teren, în urma căruia a fost diagnosticat cu fractură de vertebră cervicală.
La acel moment, orădeanul a suferit o operație, în urma căreia s-a recuperat cu dificultate.
Cu timpul, Mihai Neșu și-a recăpătat controlul asupra brațului drept și a început să vorbească.
Mihai Neșu, fundație pentru copiii cu dizabilități
La data de 18 ianuarie 2012, Mihai Neșu anunță că va înființa o fundație menită să ajute copiii români cu dizabilități.
Tot în același an, acesta a plecat în SUA la o clinică de fizioterapie din California, unde și-a continuat recuperarea.
În cele din urmă, Neșu a reușit să recapete din ce în ce mai mult control asupra ambelor mâini.
Ulterior, fostul sportiv a înființat Centrul de Recuperare Sfântul Nectarie, în Oradea.
Cu timpul, Mihai Neșu a pus bazele unui proiect ambițios, un Complex de Recuperare, într-o locație de două hectare din Oradea, cu spații de agrement, grădini senzoriale, mini-fermă, echitație, piscină, restaurant, spații de joacă, loc de petreceri.
Ce pensie mizeră primește Mihai Neșu
De-a lungul timpului, mulți români s-au întrebat, probabil, cum îl ajută statul român pe Neșu.
Se pare că România îi plătește o pensie de 100 de euro, la care se adaugă 300 de euro pentru însoțitorul său, în timp ce Olanda îi plătește lunar 3.000 de euro!
„Din păcate, când m-am întors în țară din Olanda, am zis ca să pot să rezist să fiu bine la mine în țară trebuie să încerc să nu văd prea mult lucrurile care nu-s bune și dacă le văd să încerc să le schimb eu și să nu mă afecteze.
Dar e adevărat că asta e realitatea. Practic majoritatea persoanelor cu dizabilități, dacă n-au condiții financiare bune, e foarte greu să trăiască”, a spus Neșu într-un interviu la Antena 3.
Sursa foto: Facebook – Mihai Nesu Foundation / Shutterstock (caracter ilustrativ)