Perechea Hănescu/Cerretani a ratat calificarea în sferturi de finală la Moscova

Publicat: 16 10. 2012, 16:14
Actualizat: 10 02. 2019, 22:55

Perechea Victor Hănescu/James Cerretani (România/SUA) a ratat, marți, calificarea în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de la Moscova (Rusia), dotat cu premii în valoare totală de 742.150 de dolari, informează site-ul oficial al competiției.

Hănescu și Cerretani au fost învinși, în runda inaugurală, cu scorul de 6-4, 6-7 (4/7), 10-8, după o oră și 53 de minute, de cuplul Ivo Karlovici/Frank Moser (Croația/Germania).