Perechea Mergea/Rosol s-a calificat în semifinalele turneului de la Gstaad
Perechea Florin Mergea/Lukas Rosol (România/Cehia) s-a calificat, joi, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de la Gstaad (Elveția), dotat cu premii în valoare totală de 467.800 de euro, informează site-ul oficial al competiției.
Mergea și Rosol au învins, în sferturile de finală, cu scorul de 7-5, 7-5, după o oră și 14 minute, cuplul Johan Brunstrom/Raven Klaasen (Suedia/Africa de Sud), cap de serie numărul 2.
În semifinale, Florin Mergea și Lukas Rosol vor întâlni perechea spaniolă Pablo Andujar/Guillermo Garcia-Lopez, care a trecut, cu scorul de 6-3, 6-1, de cuplul Dustin Brown/Paul Haley (germania/Australia), cap de serie numărul 4.
Pentru calificarea în semifinale la Gstaad, Mergea și Rosol vor primi 90 de puncte ATP și un cec în valoare de 6.400 de euro.