Prima pagină » Sport » Performanță pentru GIMNASTICA românească: Andrei Muntean s-a calificat la Jocurile Olimpice!

Performanță pentru GIMNASTICA românească: Andrei Muntean s-a calificat la Jocurile Olimpice!

Performanță excepțională reușită de gimnastica românească! Veteranul echipei masculine, Andrei Muntean, s-a calificat la Jocurile Olimpice care vor avea loc anul viitor, la Paris.

Sportivul nostru a obținut biletele pentru Paris pe baza criteriului Federației Internaționale de Gimnastică prin care primii 8 sportivi din clasamentul individual care nu sunt calificați cu echipa vor concura anul viitor la Jocurile Olimpice. Andrei s-a clasat pe locul 30 în întrecerea individuală, cu 80,665 puncte și va participa pentru a doua oară la Jocurile Olimpice, după Rio 2016.

Andrei poate spune că anul acesta cifra 30 i-a purtat cel mai mare noroc în viață. În vârstă de 30 de ani, pe care i-a împlinit la 30 ianuarie, Andrei Muntean a concurat pe 30 septembrie și a încheiat pe locul 30 la Mondiale, loc care l-a dus la JO! O calificare mai mult decât meritată, pentru un sportiv care este un model de pregătire și de iubire pentru gimnastică.

Performanță pentru gimnastica românească: Andrei Muntean s-a calificat la Jocurile Olimpice

Campion olimpic de tineret la inele și vicecampion la paralele, în 2010, la Singapore, el a scris o pagină de istorie la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, din 2016, când a fost pe poziția a șasea la paralele, foarte aproape de podiumul olimpic. Acum, are șansa de a concura din nou la cea mai importantă competiție din sportul mondial, alături de cei mai mari gimnaști ai lumii. Un succes deosebit obținut de Federația Română de Gimnastică, dar și de sportul românesc, care are acum 55 de sportivi calificați la Jocurile Olimpice.

Iar lista gimnaștilor și a gimnastelor poate crește, pentru că luni, 2 octombrie, va intra în calificări echipa României. În componența Ana Maria Bărbosu, Sabrina Maneca Voinea, Lilia Cosman, Amalia Ghigoarță, Andreea Preda și Ella Oprea Crețu, echipa noastră va începe concursul la sol, de la ora 11.00, ora României. Alături de tricolore, în Subdiviziunea a 4-a se află echipele Spaniei și Belgiei, dar și gimnaste care reprezintă Bulgaria, Kazahstan și Luxemburg.

În competiția feminină sunt înscrise 24 de echipe și 49 de gimnaste (în 14 grupe individuale), repartizate în 10 Subdiviziuni. Pentru a se califica la Jocurile Olimpice, România trebuie să se situeze în primele 9 formații, în afară de SUA, Marea Britanie și Canada, care sunt deja calificate pentru Paris, după Mondialele de anul trecut.

Echipa masculină, lipsită de aportul lui Gabriel Burtănete, nerefăcut după o accidentare, a ratat calificarea la Jocurile Olimpice.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum