Peste 900 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine la meciul România – Turcia
Peste 900 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică și siguranța spectatorilor ce vor fi prezenți la meciul România – Turcia, programat, marți, pe Arena Națională, de la ora 21.00, în grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014.
Conform unui comunicat al Jandarmeriei Capitalei remis agenției MEDIAFAX, accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 18.00 doar pe bază de bilete și invitații.
Pentru a evita aglomerația în jurul punctelor de intrare în stadion, Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor să vină din timp, începând cu ora deschiderii porților de acces.
Jandarmeria Capitalei solicită atât suporterilor, cât și cetățenilor capitalei, să manifeste înțelegere față de măsurile care vor fi asigurate cu acest prilej și să răspundă cu solicitudine indicațiilor forțelor de ordine, pentru ca această competiție să se desfășoare în condiții optime. De asemenea, Jandarmeria recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniștii publice, delimitându-se de orice formă de violență verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.
Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanților la această competiție sportivă. Spectatorilor le este interzis să ocupe alte locuri decât cele prevăzute pe documentele de acces, precum și refuzul eliberării acestora la avertismentul verbal al reprezentanților societății specializate de protecție și pază sau al forțelor de ordine. De asemenea, este interzisă afișarea de inscripții care incită la ura națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel și la violență.
Intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor și protecția arbitrilor, îndrumarea și supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenți ai societății de pază și protecție contractată de organizator.
Casele de bilete din Str. Maior Coravu și B-dul Pierre de Coubertin vor fi deschise în ziua desfășurării partidei până la ora începerii acesteia, cu excepția casei de bilete din B-dul Basarabia care va fi închisă începând cu ora 17.30.
Naționala României va întâlni Turcia marți, pe Arena Națională, de la ora 21.00, în preliminariile Cupei Mondiale din 2014.