Peste 900 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică și siguranța spectatorilor la meciul Dinamo – Steaua, programat, vineri, pe Arena Națională, în cadrul etapei a XXXI-a a Ligii I, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Capitalei remis agenției MEDIAFAX.
Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 18.30 doar pe bază de bilete și invitații.
Pentru a evita aglomerația în jurul punctelor de intrare în arena sportivă, Jandarmeria Capitalei recomandă spectatorilor să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porților de acces.
Accesul suporterilor echipei Dinamo se va face doar prin intrările situate pe Strada Maior Coravu și Bulevardul Pierre de Coubertin, pentru evitarea incidentelor, iar intrarea din Bulevardul Basarabia va fi rezervată fanilor formației Steaua.
Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniștii publice, delimitându-se de orice formă de violență verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.
Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanților la meci.
Spectatorilor le este interzis să ocupe alte locuri decât cele prevăzute pe documentele de acces, precum și refuzul eliberării acestora la avertismentul verbal al stewarzilor. De asemenea, este interzisă afișarea de inscripții care incită la ura națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel și la violență.
Echipa Dinamo întâlnește, vineri, de la ora 21.00, pe Arena Națională, formația Steaua, într-o partidă contând pentru etapa a XXXI-a a Ligii I.