Selecționerul Victor Pițurcă a declarat, marți, într-o conferință de presă, că nu va mai vorbi niciodată cu președintele LPF, Dumitru Dragomir, după ce șeful ligii l-a criticat pe tehnician ori de câte ori a avut ocazia în ultima perioadă.
„Relația cu Dragomir nu s-a stricat deloc, te rog să mă crezi. Eu în viața mea nu mai vorbesc cu acest om. Cu Gigi nu mai vorbeam de un an și jumătate, de nu știu cât timp. Acum a venit și nu am putut să-l refuz și să nu-i întind mâna, dar cu Dragomir niciodată nu voi mai vorbi, cu toate glumele lui. De ce? Eu nu am înțeles reacția lui, dar nu doar reacția lui, ci și răutatea lui, când era la Realitatea TV. L-ați văzut într-un costum din acela de comunist din o mie nouă sute șapte sute și era roșu la față. Păi, de unde atâta răutate, pentru ce? Are și costume drăguțe, dar ăla era urât. Știți de ce era urât? Pentru că era roșu la față. Eu când l-am văzut, am râs. Cu ce l-am jignit? Lasă că făceam glume din astea cu el. Păi, la cât m-a jignit el pe mine, total nefondat?! Pe cuvânt că era costumul urât”, a spus Pițurcă.
Victor Pițurcă a afirmat că Dumitru Dragomir este unul dintre cei mai puternici și periculoși oameni din România. „S-a luat de munca mea, de familia mea. Nu am fost prieteni, am fost amici. Dragomir e cel mai puternic om din România, e foarte periculos. El când și-a pus în gând ceva, el realizează. Voi nu îl știți pe Dragomir”, a completat Pițurcă.
Selecționerul a precizat că nu înțelege strategia lui Dumitru Dragomir în cazul lui Lucian Sânmărtean pe care l-a lăudat tot timpul. „Declarațiile lui Dragomir sunt total nefondate. Nu știu de ce are această strategie. După multe discuții cu prieteni comuni, ăsta e singura problemă, că nu a fost convocat Sânmărtean la echipa națională. Sânmărtean, după cinci-șase luni, a fost făcut cel mai bun jucător după Hagi din toate timpurile. Așa l-a prezentat domnul Dragomir. Îmi pare rău de băiat, că băiatul nu are niciun fel de problemă și eu dacă aș fi avut nevoie de Sânmărtean și ar fi avut o anumită vârstă, l-aș fi chemat”, a adăugat Pițurcă.
Victor Pițurcă i-a întrebat pe jurnaliștii prezenți la conferința de presă ce face Dumitru Dragomir pentru salariul lunar de 15.000 de euro pe care îl încasează de la LPF. „El se hrănește din tot ceea ce spune. În fiecare marți aveți conferință de presă cu domnul Dragomir? Întrebați-l lucruri serioase, fraților. Întrebați-l de fotbalul românesc, ce face el în sensul ăsta. De unde primește 15.000 de euro și ce face pentru acești 15.000 de euro, pentru că eu v-am explicat salariul meu. Banii pe care i-am luat au fost rezultați din munca mea. Întrebați-l pe domnul Dragomir de ce echipele sucombează, de ce financiar sunt la pământ. Știți care a fost răspunsul lui, echipele să se ducă să se înscrie în Bulgaria. Despre aceste lucruri trebuie întrebat Dragomir, nu cancan-urile despre care îl întrebați, costă jucătorul cutare 50 de milioane, costă jucătorul cutare 300 de milioane, președintele ăla, ce băiat deștept e, «Coțofârloaia din vale» și «mă doare-n pălărie»”, a explicat Pițurcă.
Oficialul FRF consideră că a relizat o performanță pierzând doar 17 dintre cele 82 de meciuri pe care le-a antrenat la echipa națională. „Știți că mi s-au adus acuze de-a lungul timpului. Acum un an i-am adus pe Chiricheș și Pintilii și mi s-au adus acuze că aduc jucători la echipa națională pe prietenii cu președinții, că am afaceri cu președintele gorjenilor și de aceea i-am adus. Fraților, știți câte meciuri am eu în momentul de față la echipa națională? Am 82 de meciuri și am doar 17 meciuri pierdute. Vă rog să mă credeți, dar e o performanță, iar eu nu aduc jucători la echipa națională din interes. Că dacă îi aduceam din interes, venea Dragomir la mine și îmi spunea să îl iau pe cutare, că era amic cu mine, ne întâlneam și vorbeam. Dacă s-ar fi întâmplat așa ceva, vai de capul meu, ce era la gura lui… În sensul ăsta sunt zbir, nu a îndrăznit nimeni să îmi propună acest lucru. Dacă ai interese personale, este imposibil să obții rezultate”, a precizat Pițurcă.