Fostul director general al clubului Oțelul Galați, Narcis Răducan, a declarat agenției MEDIAFAX, că începând din sezonul viitor va ocupa aceeași funcție la gruparea patronată de fostul internațional Gheorghe Hagi, FC Viitorul.
„Am făcut alegerea corectă. Este unicul proiect de anvergură de acest gen din România și sunt convins că putem face lucruri frumoase și să ducem proiectul în etapa următoare, să-l consolidăm”, a spus Răducan.
Odată cu venirea lui Răducan la FC Viitorul, fostul selecționer al echipei naționale sub 21 de ani, Bogdan Stelea, va fi noul antrenor principal al echipei, el urmând să fie ajutat de fostul tehnician al grupării Oțelul Galați, Constantin Schumacher.
După renunțarea la activitatea competițională, Narcis Răducan a fost director sportiv al Unirea Urziceni, Steaua București și director general al Oțelul Galați.
Gică Hagi a susținut că Stelea și Răducan „vor avea responsabilitate totală”.
„După 3-4 ani în care am avut antrenori din Academie, am decis să-mi iau un director general și un tehnician care să se ocupe de tot ce înseamnă această echipă, pentru a face performanță. Am adus doi oameni cu personalitate, cu experiență, care au jucat la nivel foarte bun, sper să aibă succes. În continuare, eu voi fi lângă echipă, e clubul meu, dar Narcis și Bogdan vor avea responsabilitate totală. Trebuie să fim mai buni decât anul trecut, exigențele o să fie mai mari, pentru că ne-am întărit, vrem să facem și 2-3-4 transferuri bune și sperăm să fim mai puternici”, a declarat Hagi.