Portugalia câștigă Euro 2016. Franța – Portugalia 0-1 după prelungiri

Publicat: 11 07. 2016, 01:27
Actualizat: 11 07. 2016, 01:27

FRANȚA PORTUGALIA FINALA EURO 2016 0-1. Portugalia câștigă Campionatul European din 2016. Golul meciul a fost marcat în a doua repriză de prelungiri de Eder (min.109). Vedeta lusitanilor, Ronaldo, a ieșit de pe teren în accidentat, în minutul 21.

FRANȚA PORTUGALIA FINALA EURO 2016 Primele 90 de minute au fost foarte tacticizate, ambele echipe anihilându-se reciproc. Franța a avut ocaziile mai mari, prin Griezmann sau Giroud, dar portarul Rui Patricio s-a opus de fiecare dată. Eder a marcat golul decisiv pentru Portugalia, în minutul 109, cu un șut puternic de la distanță, care l-a surprins pe Hugo Lloris.  

Portugalia: Rui Patricio – Cedric, Pepe, Fonte, Raphael Guerreiro – William Carvalho – Renato Sanches (Eder 79), Joao Madrio, Adrien Silva (Joao Moutinho 66) – Ronaldo (Quaresma 25), Nani. Selecționer: Fernando Santos.

Franța: Lloris – Sagna, Umtiti, Koscielny, Evra – Matuiti, Pogba, Sissoko (Martial 110′) – Payet (Coman 58), Giroud (Gignac 78), Griezmann. Selecționer: Didier Deschamps.

Cartonașe galbene: Cedric 34′, Joao Mario 62′, Guerreiro 95′, Carvalho 98′, Rui Patricio 120+2′ / Umtiti 80′, Matuidi 97′, Koscielny 107′, Pogba 115′.
Cartonașe roșii: -.

Arbitri: Mark Clattenburg, Simon Beck, Jake Collin; adiționali: Anthony Taylor, Andre Marriner (toți din Anglia), rezervă: Viktor Kassai (Ungaria).

Observatori: Hugh Dallas (Scoția), Roland Ospelt (Liechtenstein).

min 109: MARCHEAZĂ PORTUGALIA. GOL EDER cu un șut de la 20 de metri.

min. 108: Cea mai mare ocazie a meciului! Quaresma execută o lovitură liberă și trimite în transversală.

începe cea de a doua repriză de prelungiri.

min. 103: Ocazie mare pentru Portugalia: Eder reia cu capul din careu, Lloris evită golul.

min. 99: Franța presează, Pogba și Griezmann țin echipa sus.

min. 94: Quaresma centrează dintr-o lovitură liberă obținută, portughezii reiau spre poartă, dar se dictează offsaid.

A început prima repriză de prelungiri.

Portugalia și Franța au nevoie de prelungiri pentru a decide câștigătoarea.

min.93: Bară Franța! Gignac ratează la ultima fază.

min. 90: S-au dictat 3 minute suplimentare. Portugalia și Franța, aproape de prelungiri.

min. 84: Ocazie Franța. Sissoko șutează puternic pe poartă, Rui Patricio intervine excelent și scoate mingea în lateral.

min. 80: Dublă ocazie pentru Portugalia. Nani centrează direct pe poartă, Lloris scoate. Din devierea sa, mingea revine la Quaresma care reia din foarfecă pe poartă. Portarul Franței reține mingea.

min. 78: A doua schimbare pentru Franța. Iese Giroud, intră Gignac.

min. 74: Intervenție spectaculoasă a portarului portughez. Giroud șutează, Rui Patricio scoate de la colțul lung.

min. 66: OCAZIA IMENSĂ pentru Franța. Griezmann trimite cu capul puțin peste poartă din centrarea perfectă a lui Kingsley Coman.

min. 57: Griezmann șutează din unghi, din pasa noului intrat Coman, dar mingea este reținută de portarul Portugaliei.

min. 56: Prima schimbare în echipa Franței: Dimitri Payet, omul care l-a accidentat pe Ronaldo a fost înlocuit cu Kingsley Coman.

min. 45: A început repriza a doua. Umtiti îl calcă și pe Nani, după ce făcuse același lucru și cu Quaresma, dar scapă fără cartonaș galben.

Pauză. Franța și Portugalia încheie prima repriză la egalitate, 0-0.

Momentul în care Ronaldo s-a accidentat, după o lovitură la genunchi a lui Payet

min 34: Ocazie mare Franța. Moussa Sissoko șutează, scoate Rui Patricio.

min. 24: Ronaldo iese de pe teren pe targă. Starul portughez este înlocuit de Quaresma.

min. 21: Ocazie Franța. Moussa Sissoko driblează trei jucători porughezi și șutează oeste poartă.

min.15: Emoții pentru portughezi. Payet și Ronaldo se lovesc genunchi în genunchi, iar starul portughez are nevoie de îngrijiri medicale. Ronaldo a ieșit de pe teren pentru a primit îngrijiri medicale.

min.10:  Ocazie mare Franța. Griezmann trimite cu capul către poarta portughezilor, Rui Patricio scoate în corner. Din corenrul rezultat, Payet a trimis în brațele portarului.

min.5: Franța începe mai sus, dar o pasă foarte bună a lui Cedric, peste toată apărarea lui Deschamps, îl pune în valoare pe Nani. Mijlocașul ofensiv al Valenciei preia pe piept și șutează, dar trimite mingea în tribună. E copiat de Sissoko, al cărui vole de la 18 metri trece tot peste poartă.

min.1: A început partida.

FRANȚA PORTUGALIA FINALA EURO 2016. Echipe de start: Pepe revine în primul 11 al lusitanilor.

Portugalia: Rui Patricio – Cedric, Pepe, Fonte, Raphael Guerreiro – William Carvalho – Renato Sanches, Joao Madrio, Adrien Silva – Ronaldo, Nani

Franța: Lloris – Sagna, Umtiti, Koscielny, Evra – Matuiti, Pogba, Sissoko – Payet, Giroud, Griezmann

FRANȚA PORTUGALIA FINALA EURO 2016. Conform Le Figaro, unei victorii în finală jucătorii Franței vor primi câte 300.000 de euro fiecare, în timp ce jucătorii Portugaliei 275.000 de euro dacă ridică trofeul. 

FRANȚA PORTUGALIA FINALA EURO 2016.  Stade de France va fi gazda celui mai așteptat eveniment fotbalistic al acestui an. Franța a mai jucat de șase ori aici în istoria turneelor finale și a strâns cinci victorii și un egal. Mai puțin de două ore până la marele meci.

FRANȚA PORTUGALIA FINALA EURO 2016. Franța – Portugalia este finala Euro 2016, meciul care va decide noua campioană europeană. Acest meci poate fi considerat finala perfectă, cel puțin din punctul de vedere al UEFA, deoarece aduce în față gazdele competiției (Franța) și o echipă calificată din grupe de pe locul 3 (Portugalia), fapt ce confirmă practic că experimentul UEFA cu câte trei echipe calificate din grupe este un succes. De asemenea, față în față vor fi și cele două super-vedete Antoine Griezmann și Cristiano Ronaldo, care se înfruntă din nou într-un ultim act, după finala Ligii Campionilor dintre Atletico Madrid și Real Madrid.

Franța joacă pe teren propriu, astfel că va avea publicul de partea ei în ultima partidă, și a câștigat ultimele 10 confruntări directe cu Portugalia, o statistică ce datează din 1975. De asemenea, Franța a câștigat Campionatul European din 1984 și Campionatul Mondial din 1998, ambele competiții desfâșurându-se tot pe teritoriu francez.

De partea cealaltă, Portugalia se bazează pe starul Cristiano Ronaldo (31 de ani), aflat probabil la ultima sa șansă de a câștiga Campionatul European și pe dorința de afirmare a tânărului Renato Sanches, jucătorul care ar putea prelua conducerea naționalei în următorii ani. De asemenea, sunt șanse importante ca Pepe să revină în primul „11” al formației lui Fernando Santos, după ce a lipsit la semifinala cu Țara Galilor.

Franța a câștigat de două ori Campionatul European, în 1984 și 2000, în timp ce Portugalia s-a aflat o singură dată în finală, în 2004, atunci când au și organizat competiția. Portughezii au pierdut atunci în fața Greciei.

Portugalia a făcut parte din Grupa F și s-a calificat cu emoții, de pe locul 3. Lusitanii au remizat în fiecare meci al fazei grupelor, 1-1 cu Islanda, 0-0 cu Austria și 3-3 cu Ungaria. În optimi, au avut nevoie de prelungiri pentru a trece la limită de Croația, în sferturi au eliminat Polonia după executarea loviturilor de la 11 metri, iar în semifinale au învins cu 2-0 Țara Galilor.

De partea cealaltă, Franța a deschis turneul în meciul cu România, partidă câștigată pe finala cu 2-1 grație execuției de geniu a lui Payet. A urmat un meci cu Albania decis tot pe final, scor 2-0, și o remiză albă cu Elveția. În optimi, francezii au învins Irlanda cu 2-1, în sferturi au trecut de surpriza Islanda, scor 5-2, iar semifinalele le-au oferit primul adversar cu adevărat puternic: Franța a învins Germania, scor 2-0.

Pentru meciul de pe Stade de France, a fost mobilizat un număr de 6.800 de forțe de ordine. În zona arenei vor patrula permanent aproximativ 1.300 de jandarmi și polițiști, în timp de 3.400 vor supraveghea zona bulevardului Champs Elysees, locul unde suporterii ambelor formații ar putea să se strângă pentru a sărbători triumful echipei lor naționale. Fanzone-uri din Paris vor în permanență sub observația a minim 700 de forțe de ordine. Restul, până la totalul de 6.800, se vor afla în stadion pe parcursul meciului.

Echipe probabile:

Portugalia: Rui Patrício – Cédric, Pepe, Fonte, Guerreiro – William Carvalho, Adrien, João Mário, Renato Sanches – Nani, Ronaldo

Franța: Lloris – Sagna, Koscielny, Umtiti, Evra – Pogba, Matuidi – Sissoko, Griezmann, Payet – Giroud.

FRANȚA PORTUGALIA FINALA EURO 2016 este în direct de la ora 22.00 pe Pro TV și Dolce Sport.

FRANȚA PORTUGALIA FINALA EURO 2016 Hotelul în care a fost cazată delegația echipei naționale a Franței a fost evacuat cu doar câteva ore înaintea finalei EURO 2016 după ce polițiștii au găsit un pachet suspect în vecinătatea clădirii. Toată zona a fost imediat evacuată, iar forțele de ordine au detonat controlat pachetul suspect.

FRANȚA PORTUGALIA FINALA EURO 2016Fundașul echipei naționale a Portugaliei, Pepe, a declarat într-o conferință de presă, că este recuperat și poate juca în finala Campionatului European, de duminică, 10 iulie, împotriva Franței, care se va disputa la Paris.

Pepe nu a evoluat în semifinala cu Țara Galilor, câștigată de naționala Portugaliei, scor 2-0, din cauza unei accidentări la coapsă, iar locul său în primul 11 a fost luat de veteranul Bruno Alves. Cristiano Ronaldo a fost omul meciului, cu un gol și o pasă de gol.

Chiar dacă nu a jucat cu galezii, Pepe este apt de joc pentru finala Campionatului European, cu Franța.

„Mă simt foarte bine. Sunt încrezător și apt de joc. Îmi doresc să evoluez în finală.” a declarat fundașul lui Real Madrid, la conferința de presă.

Pepe a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Portugaliei în disputele cu Croația și Polonia, din fazele eliminatorii.

FRANȚA PORTUGALIA FINALA EURO 2016Cristiano Ronaldo, căpitanul naționalei Portugaliei, în vârstă de 31 de ani, a declarat, sâmbătă, într-un interviu acordat site-ului UEFA înaintea finalei Euro 2016, cu Franța, că formația pregătită de Didier Deschamps este favorită, dar Portugalia va câștiga trofeul.

Cristiano Ronaldo va avea ocazia să joace pentru a doua în carieră o finală cu naționala Portugaliei, după cea din 2004, cu Grecia, și starul de la Real Madrid e încrezător că de această dată naționala pregătită de Fernando Santos va ieși învingătoare. În 2004, grecii au devenit campioni europeni chiar la Lisabona.

„Franța este favorita finalei, dar cred că Portugalia va câștiga trofeul. Pentru mine ar însemna enorm. Am visat din totdeauna să câștig un trofeu cu naționala țării mele. La nivel individual și alături de o echipă de club am câștigat tot ce era de câștigat în fotbal, astfel că ar fi ceva extrem de important să pot să îmi trec în palmares și un titlu cu prima reprezentativă. Cred că e posibil și de aceeași părere sunt și colegii mei, dar și toată suflarea portugheză. Trebuie să gândim pozitiv. Sunt de părere că duminică Portugalia va câștiga primul ei trofeu major” a declarat Ronaldo, conform site-ului UEFA.

Deși Ronaldo are încredere deplină în coechipierii săi, parcursul Portugaliei nu justifică însă siguranța jucătorului legitimat la Real Madrid. Portugalia s-a calificat de pe locul 3 din grupa F, după Ungaria și Islanda, cu 3 remize, și a obținut prima victorie în 90 de minute abia în semifinala cu Țara Galilor.

„Am început competiția destul de ezitant. Rezultatele partidelor din faza grupelor nu au fost cele pe care ni le-am dorit. Până la urmă am reușit să ajungem în finală și bineînțeles că meritul aparține atât jucătorilor cât și celor din staff. Cred că toți merită felicitați” a adăugat Ronaldo.

În final, Ronaldo le-a acordat atenția cuvenită și adversarilor din naționala Franței, despre care a spus că merită să fie în finală: „Franța are o echipă excelentă cu un antrenor foarte bun și a făcut un turneu foarte bun până în acest moment. Cred că merită să fie în finală și același lucru se poate spune și despre formația noastră” a încheiat căpitanul Portugaliei, conform site-ului forului european.

FRANȚA PORTUGALIA FINALA EURO 2016Fundașul francez Bakary Sagna l-a lăudat pe Cristiano Ronaldo, fotbalist pe care îl va avea adversar direct în finala Euro 2016, Portugalia – Franța, însă crede că Antoine Griezmann este la același nivel atât cu atacantul portughez, cât și cu argentinianul Lionel Messi.

„Ronaldo este unul dintre cei mai buni jucători ai lumii, dacă nu cel mai bun. Antoine, pentru mine, este la același nivel cu Ronaldo și Messi. Merită din plin să se afle la același nivel cu cei doi pentru că a muncit foarte mult în ultima vreme”, a afirmat Sagna, la conferința de presă premergătoare finalei, citat de Marca.

Deși îl consideră „un jucător fantastic”, Bakary Sagna, în vârstă de 33 de ani, știe ce exact ce are de făcut în duelul cu atacantul de la Real Madrid: „Sunt obișnuit să joc împotriva marilor jucători în fiecare săptămână, așa că nu mi-e teamă. Tot ce trebuie să faci atunci când îl întâlnești este să fii mereu atent la el, să îl ții aproape și să nu îi lași prea multe spații”, a adăugat fundașul celor de la Manchester City.

FRANȚA PORTUGALIA FINALA EURO 2016Didier Deschamps, selecționerul echipei naționale a Franței, gazda și finalista Campionatului European, susține că și-ar fi dorit să aibă mai mult timp la dispoziție să pregătească confruntarea cu Portugalia, care se va juca duminică, de la 22:00, pe Stade de France.

„Avem oportunitatea să devenim campioni europeni, iar jucătorii noștri, indiferent că au 18 ani, 20 sau mai mult, trebuie să profite de această șansă de a câștiga un titlu, fără să se gândească la ce s-ar putea întâmpla în viitor. Suntem privilegiați să jucăm finala Euro 2016 acasă, la Paris, dar mi-ar fi plăcut să avem la dispoziție încă 24 de ore să pregătim acest meci. Nu am avut timp să lucrăm la îmbunătățirea tacticii. După meciul din semifinale, nu am făcut decât să ne recuperăm fizic și să ne pregătim mental pentru finală”, a afirmat antrenorul în vârstă de 47 de ani, citat de site-ul UEFA.

Cât despre Antoine Griezmann, golgheterul de la Euro 2016 cu 6 goluri, Deschamps a spus: „E încă un jucător tânăr. A avut un sezon excelent, dar Ronaldo reușește acest lucru de 8 ani sau mai mult. Dacă Antoine va fi nominalizat la Balonul de Aur va fi un semn bun, deoarece ar însemna că lucrurile au mers bine în finală. În ultima vreme, Messi și Ronaldo au pus stăpânire pe Balonul de Aur”.

Selecționerul francez s-a declarat mulțumit și de prestațiile noului fundaș al Barcelonei Samuel Umtiti, care și-a făcut debutul la Euro 2016 abia în sfertul cu Islanda, după care a jucat și în semifinala câștigată cu 2-0 împotriva Germaniei: „Nu sunt surprins de Samuel Umtiti. Nu l-am ales la întâmplare. Știe că am încredere în el. E tânăr, dar mai matur decât mulți jucători de 30 de ani. Pe lângă calitățile sale fotbalistice, are și o mentalitate de mare fotbalist”.

Hugo Loris, portarul și căpitanul Franței crede că: „E un trofeu de mare importanță în joc, așa că va trebui să ne îmbunătățim jocul. Fotbalul francez a trecut printr-o criză. Nu a fost ușor, dar încetul cu încetul am reușit să ne ridicăm și să revenim pe drumul cel bun. Să creezi o echipă mare ai nevoie de timp, s-a văzut acest lucru și la Germania, și la Spania. Este meritul antrenorului (n.red. – Didier Deschamps) pentru că am ajuns până aici. A fost o poveste frumoasă până acum, dar va fi și mai frumoasă dacă va avea un final fericit, duminică”.

FRANȚA PORTUGALIA FINALA EURO 2016Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal (UEFA) a anunțat, prin vocea secretarului general Theodore Theodoridis, în cadrul unei conferințe de presă, că fostul jucător legendar al Barcelonei și al naționalei Spaniei, Xavi Hernandez, va fi cel care va înmâna trofeul câștigătoarei Euro 2016.

În vârstă de 36 de ani, Xavi a fost titular în naționala Spaniei la ultimele două turnee finale de la Campionatul European, cucerite de Spania. A ales să plece de la Barcelona la sfârșitul sezonului 2014/2015, după 24 de ani petrecuți la clubul de pe Camp Nou. În ultimul sezon la Barcelona a câștigat trei trofee: titlul de campion, Cupa Regelui Spaniei și trofeul Ligii Campionilor.

„Pot să confirm. Va coborî în teren și va înmâna trofeul”, a declarat într-o conferință de presă secretarul general al UEFA, Theodore Theodoridis.

Xavi a disputat 133 de meciuri cu naționala spaniolă, pentru care a debutat pe 15 noiembrie 2000, într-o partidă pierdută, scor 1-2, cu Olanda. Hernandez a făcut parte din echipa care a câștigat Euro 2008, Campionatul Mondial din 2010 și Euro 2012. A ales să se retragă în vara anului 2014.

FRANȚA PORTUGALIA FINALA EURO 2016Arbitrul englez Mark Clattenburg va oficia la centru meciul Portugalia-Franța, din finala Campionatului European de fotbal din Franța, care va avea loc duminică la Saint-Denis, notează site-ul oficial al UEFA.

Clattenburg (41 de ani) a arbitrat finala Ligii Campionilor din acest an, de la Milano, între Real Madrid și Atletico Madrid. Totodată, arbitrul de Premier League a mai oficiat în finala Cupa Angliei de pe Wembley, pe 21 mai, când Manchester United a trecut de Crystal Palace cu scorul de 2-1.

De profesie electrician, Mark Clattenburg devine al doilea om din istorie care arbitrează ambele finale europene majore în același an, după portughezul Pedro Proença în 2012. La Euro 2016, Clattenburg a mai arbitrat meciurile Belgia-Italia, Cehia-Croația și Elveția-Polonia.

Arbitru internațional din 2007, Clattenburg mai are în CV finala Jocurilor Olimpice din 2012 de la Londra și Supercupa UEFA din 2014. Este primul arbitru englez al unei finale de Campionat European după Arthur Ellis (1960) și Arthur Holland (1964).

Iată brigada completă care va arbitra finala Euro 2016, care va avea loc duminică, la ora 22.00:

Central: Mark Clattenburg (Anglia)
Asistenți: Simon Beck (Anglia), Jake Collin (Anglia)
Rezervă: Viktor Kassai (Ungaria)
Adiționali: Anthony Taylor (Anglia), Andre Marriner (Anglia)
Rezervă pentru tușieri: György Ring (Ungaria)

FRANȚA PORTUGALIA FINALA EURO 2016. În dorința de a duce la bun sfărșit Campionatul European din Franța, pentru a evita eventualele incidente, un total de 6.800 de jandarmi și ofițeri de poliție vor asigura măsurile de ordine în ziua finalei dintre Franța și Portugalia, informează prefectul francez Michel Cadot, citat de Marca.

Forțele de ordine vor fi împărțite în jurul stadionul din Saint-Denis, în fanzone-uri, și pe bulevardul Champs Elysees în timpul meciului, dar și după fluierul de final, încercând să asigure zonele cheie din capitala Franței.

În zona arenei Stade de France vor patrula permanent aproximativ 1.300 de jandarmi și polițiști, în timp de 3.400 vor supraveghea zona bulevardului Champs Elysees, locul unde suporterii ambelor formații ar putea să se strângă pentru a sărbători triumful echipei lor naționale. Fanzone-uri din Paris vor în permanență sub observația a minim 700 de forțe de ordine. Restul, până la totalul de 6.800, se vor afla în stadion pe parcursul meciului.

Spre deosebire de cazul din 1998, când Franța a câștigat Cupa Mondială chiar la Paris, poliția nu va opri traficul pe Champs Elysees dacă naționala pregătită de Didier Deschamps se va încorona drept campioană europeană.

FRANȚA PORTUGALIA FINALA EURO 2016Cristiano Ronaldo, în vârstă de 31 de ani, a marcat primul gol al semifinalei de la Euro 2016 dintre Portugalia și Țara Galilor, meci încheiat 2-0, miercuri, și a ajuns la 9 reușite în istoria participărilor la Campionatul European, la fel ca francezul Michel Platini, cel mai bun marcator all-time.

„E plăcut să dobori recorduri, dar scopul era să ajungem în finală, atât pentru staff-ul tehnic, cât și pentru mine și colegii mei. Am doborât multe recorduri și o să continui să fac acest lucru, dar în acest moment, repet, este important că am reușit să ajungem în finală”, a spus portughezul, potrivit site-ului UEFA.

Cristiano Ronaldo împarte astfel prima poziție în topul golgheterilor la Euro cu Michel Platini, ambii cu câte 9 goluri, dar portughezul mai are la dispoziție, pe lângă eventualele turnee finale care vor urma, și finala acestui turneu. Michel Platini însă a reușit toate golurile la același turneu final, în 1984, ediție organizată și câștigată de țara sa, Franța.

Precedentele reușite pentru Ronaldo au fost în 2004, două goluri, încă unul la Euro 2008 și alte trei la Euro 2012.

Pe locul 2 se află englezul Alan Shearer, cu 7 goluri, în timp ce locul al 3-lea este împărțit de patru jucători, precum suedezul Zlatan Ibrahimovic, Nuno Gomes, din Portugalia, și olandezii Patrick Kluivert și Ruud Van Nistelrooy, toți cu câte 6 goluri.

FRANȚA PORTUGALIA FINALA EURO 2016Autoritățile franceze au luat o decizie extrem de dură înaintea finalei Campionatului European cu Portugalia. Teama de atentate i-a determinat pe oficialii francezi să interzică orice fel de manifestare pe străzile capitalei Paris.
 
În eventualitatea în care naționala lui Deschamps va câștiga trofeul, suporterii nu se vor putea bucura în stradă alături de favoriții lor, orice fel de paradă cu trofeul fiind strict interzisă.
 
FRANȚA PORTUGALIA FINALA EURO 2016Audiența meciurilor de la Euro 2016 a fost cu mult mai mare decât cea din urmă cu 4 ani, anunță UEFA, care așteaptă peste 300 de milioane de telespectatori la finala dintre Portugalia și Franța, care se va disputa duminică seară la Paris.