POST-COVID. Cum se vor desfășura meciurile fără spectatori. Soluția inedită găsită de autoritățile japoneze pentru ca fanii să își susțină în timp real preferații
Meciurile de fotbal din Japonia au fost oprite încă din februrie 2020 în contextul pandemiei de coronavirus, însă o corporație a pregătit o aplicație prin care fanii vor putea să își susțină favoriții prin intermediul smartphone-urilor, chiar dacă nu vor fi prezenți pe stadion, atunci când va fi reluat sezonul.
Aplicația mobilă care va permite fanilor să își susțină sau, din contră, să îi huiduiască pe cei din echipa adversă a fost deja testată în Japonia, relatează Reuters.
Cum s-ar putea desfășura meciurilor fără spectatori
Sistemul Remote Cheerer le permite fanilor și pasionaților să își susțină preferații sau să își huduiască adversarii în timp real, din confortul propriei case. Utilizatorii pot transmite un mesaj preînregistrat, dar și unul în timp real. Ulterior, mesajele audio vor fi transmise pe stadion prin intermediul unor difuzoare uriașe.
Compania care a dezvoltat aplicația, Yamaha Corporation, a testat recent sistemul creat pe Shizuoka Stadium ECOPA, care are o capacitate de 50.000 de locuri și este utilizat în principal de două cluburi din J. League, Jubilo Iwata şi Shimizu S-Pulse, cele care au participat la testare.
Fanii își pot susține în timp real favoriții
În timpul testării, fanii care au urmărit meciul dintre cele două echipe la televizor au putut să își transmită mesajul prin intermediul unui difuzor la alegere, dintre cele 58.
„La un moment dat în timpul testului pe teren, am închis ochii şi am avut impresia că fanii erau chiar acolo, pe stadion cu mine”, a declarat Keisuke Matsubayashi, un oficial al companiei stadionului.
Când se reia Liga 1 în România
Ministrul Tineretului și Sportului Ionuț Stroe a anunțat recent că meciurile din Liga 1 ar putea fi reluate în weekendul 13-14 iunie, însă a precizat că momentan competițiile sportive vor avea loc fără public.
„Pe 1-2 iunie vom organiza o conferință în care vom prezenta toate regulile pentru repornirea Ligi 1 de fotbal. Joi, la INSP, vom avea o discuție mult mai consistentă în legătură cu aceste scenarii, cu propunerile pe care LPF și FRF le-au avansat deja și vom avea în continuare discuții cu cei doi organizatori de competiții, astfel încât să le avansăm public”, a spus ministrul.