Prima pagină » Sport » Poziția oficială a Dinamo: Aveam trei ambulanțe dotate corespunzător

Poziția oficială a Dinamo: Aveam trei ambulanțe dotate corespunzător

Poziția oficială a Dinamo: Aveam trei ambulanțe dotate corespunzător
Clubul Dinamo București a publicat un punct de vedere în care arată că a asigurat prin contract cu un serviciu privat trei mașini de ambulanță, mai mult decât minimul de două cerute de lege și că acestea erau dotate corespunzător, lucru confirmat și la ședința tehnică dinainte de meci. Clubul publică și mărturia medicului echipei, care arată cum a decurs intervenția și faptul că Ekeng a fost testat pe 12 ianuarie 2016, inclusiv prin ecocardiografie, el fiind declarat apt medical.

FC Dinamo București a publicat un comunicat de presă prin care transmite condoleanțe familiei lui Patrick Ekeng și aduce unele lămuriri asupra controverselor care plutesc în jurul morții tânărului fotbalist camerunez.

Dinamo arată că a asigurat trei ambulanțe la meci, nu doar două cum cere regulamentul competițional.

„Aceste ambulanțe au fost dotate corespunzător pentru intervențiile în regim de urgență, potrivit reprezentanților serviciului de ambulanță contractat. Acest fapt a fost confirmat la ședința tehnică de dinaintea partidei în cadrul raportului de organizare a jocului”, arată clubul de fotbal.

Dinamo îl citează pe medicul echipei, Liviu Bătineanu, care povestește cum a decurs intervenția și cum Ekeng a fost declarat apt medical în urma a două rânduri de teste, în ianuarie 2016.

„Jucătorul s-a prăbușit pe teren. Am intrat imediat, fără a mai aștepta permisiunea arbitrului, și am început primele manevre de resuscitare. Am controlat și eliberat căile aeriene superioare. Jucătorul avea puls și respira. S-a solicitat ambulanța, care a hotărât transportarea în serviciul de urgență. În timpul transportului, care a durat aproximativ două minute, s-a început masajul cardiac extern deoarece jucătorul a făcut stop cardio-respirator. Imediat a fost preluat de serviciul de urgență, care a început manevrele de resuscitare. Precizez că jucătorul a efectuat vizita medicală în data de 12 ianuarie 2016 la Institutul Național de Medică Sportivă. Fiind jucător nou cooptat în lotul nostru, investigațiile medicale au fost completate, față de cele standard prevăzute de regulamente, la o altă clinică, prin efectuarea unui examen de ecocardiografie. În urma examinărilor, jucătorul a fost declarat apt pentru antrenamente și competiții”, este citat medicul, în comunicatul de presă.

Dinamo cere presei să evite speculațiile, până la terminarea anchetei.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol a lăsat totul la vedere! Cât de bine arată la 45 de ani! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Concurs de ironii la adresa unui Cybertruck văzut în Constanța! Cu ce au comparat românii mașina
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Cum îți pot afecta căștile sănătatea auzului și ce poți face pentru a te proteja