Prima pagină » Sport » Premieră pentru Ana Bogdan. Jucătoarea română de tenis, în finala unui turneu WTA. Cu cine se va duela pentru câștigarea trofeului

Premieră pentru Ana Bogdan. Jucătoarea română de tenis, în finala unui turneu WTA. Cu cine se va duela pentru câștigarea trofeului

Premieră pentru Ana Bogdan. Jucătoarea română de tenis, în finala unui turneu WTA. Cu cine se va duela pentru câștigarea trofeului

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan s-a calificat în premieră în finala unui turneu WTA, sâmbătă, la Varşovia, după ce a învins-o în penultimul act pe Katerina Baindl (Ucraina), cu 7-5, 7-5, relatează Agerpres. 

Ana Bogdan, urmărită din lojă de partenerul său, Simone Tempestini, campionul en titre al României la raliuri, şi-a asigurat un cec de 19.750 de dolari şi 180 de puncte WTA, iar în finala de duminică o va întâlni pe Caroline Garcia (Franţa), a cincea favorită a turneului.

Ana Bogdan (29 ani, 108 WTA), care nu mai atinsese finala unui turneu WTA 250 din 2018, când atingea penultimul act la două turnee consecutive, Monterrey şi Bogota, s-a impus după două ore şi 13 minute.

Primele şapte ghemuri ale meciului au însemnat tot atâtea break-uri, dar Ana Bogdan a fost cea care a rupt şirul acestora, făcându-şi serviciul şi desprinzându-se la 5-3. Baindl (fostă Kozlova) a reuşit să revină şi a egalat, dar românca a făcut un nou break şi a încheiat setul cu 7-5.

Şi actul secund a fost la fel de echilibrat, niciuna dintre jucătoare nereuşind să se desprindă. Ana Bogdan a reuşit un break foarte important la 5-5, iar apoi a încheiat cu un ghem ”alb” la serviciu (7-5).

Românca a profitat şi de cele 8 duble greşeli făcute de Baindl (28 ani, 190 WTA), Ana ajungând în finală fără set pierdut la Varşovia (turneu dotat cu premii totale de 251.750 de dolari).

A terminat Facultatea de Jurnalism. Iubește să afle despre oameni și despre poveștile lor, dar și să prezinte la cald informații interesante care să-i ajute pe cei dornici  de a fi la curent cu ... vezi toate articolele

Citește și