Suma exactă este de 25.018.900 euro, iar câștigătorii la simplu masculin și simplu feminin vor primi fiecare câte 1.650.000 euro, adică mai mult cu 10% față de anul trecut.
Ca și în 2013, jucătorii și jucătoarele eliminați în tururile doi și trei, precum și în optimi, vor primi sume mai mari, cu creșteri de 20 până la 25% în raport cu anul trecut.
„Această creștere se înscrie în planul de patru ani elaborat pentru perioada 2013-2016. Creșterea se adresează în special jucătorilor și jucătoarelor eliminați din prima săptămână”, a explicat Gilbert Ysern, directorul general al FFT.
Premiile turneului parizian au fost deja mărite cu trei milioane în 2013 în raport cu anul precedent.
În ultimii trei ani, cele patru turnee de Grand Slam au înregistrat creșteri privind premiile, în special pentru primele tururi, pentru a răspunde astfel cererilor jucătorilor referitoare la o mai bună repartizare a câștigurilor.
La Australian Open 2014, valoarea totală a premiilor a fost de 22,4 milioane de euro. La Wimbledon 2013 suma a fost de 27,27 milioane de euro, iar la US Open 2013 – 24,28 milioane de euro.