Prima pagină » Sport » Presa engleză anunță că Simona Halep nu ar fi participat la Wimbledon, chiar dacă nu era accidentată

Presa engleză anunță că Simona Halep nu ar fi participat la Wimbledon, chiar dacă nu era accidentată

Presa engleză anunță că Simona Halep nu ar fi participat la Wimbledon, chiar dacă nu era accidentată

Retragerea Simonei Halep (29 de ani 2 WTA) de la turneul londonez ar fi fost sub semnul întrebării chiar și fără actualele probleme medicale.

Sportiva a fost contactată de autorităţile sanitare britanice și informată că în avionul cu care a călătorit la Londra a fost înregistrat un caz de infectare cu coronavirus.

Ulterior,  Simona ar fi fost obligată să se autoizoleze timp de 10 zile, potrivit dailymail.co.uk.

Aflat în izolare deja, antrenorul Simonei Halep, Darren Cahill, a scris, marţi, pe Twitter:

„În autoizolare de luni, după ce NHS Track&Trace a făcut întreg zborul nostru din 21 iunie către Marea Britanie cazuri de contact cu o persoană care a fost testată pozitiv cu covid, câteva zile mai târziu. Patru teste negative în ultimele opt zile şi vaccinat cu schema completă înseamnă zero. Total dezamăgit.”

Nu există o regulă  pentru o astfel de eventualitate.

O purtătoare de cuvânt a Wimbledon a spus: „Într-o astfel de situație, va fi efectuată o evaluare individuală a riscurilor, împreună cu Public Health England”.

Înainte de Wimbledon, Halep a vrut să participe la turneul de la Bad Homburg, din Germania. A preferat să se retragă în ultima clipă și de acolo, pentru a se menaja pentru Wimbledon. Din Germania, Halep a călătorit spre Londra însoțită inclusiv de antrenorul Darren Cahill.

Simona Halep a anunțat, săptămâna trecută, că nu poate evolua la ediția din acest an de la Wimbledon deoarece nu s-a refăcut după accidentarea suferită în luna mai la Roma.

Într-o situație similară s-a aflat și jucătoarea britanică Johanna Konta, care a fost nevoită să se retragă de la turneu și să intre în autoizolare.

Simona Halep nu participă nici la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2021

Președintele Comitetului Olimpic si Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat luni seară, la TVR, că Simona Halep ratează și la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2021.

Românca s-a accidentat la gamba piciorului stâng, pe 12 mai, în timpul meciului cu Angelique Kerber de la Roma. Revenirea Simonei pe teren era programată la scurt timp după accidentare, dar au apărut complicații și revenirea sa s-a amânat, scrie Prosport.