Președintele clubului Benfica, arestat pentru fraudă fiscală și spălare de bani
Luis Filipe Vieira, preşedintele celui mai mare club de fotbal din Portugalia, Benfica Lisabona, a fost reţinut în cadrul unei anchete privind o presupusă fraudă fiscală şi spălare de bani.
Oamenii legii au efectuat 45 de percheziţii în regiunile Lisabona şi Braga într-o mega-anchetă declanșată de autoritățile judiciare portugheze.
Tranzacții suspecte de peste 100 de milioane de euro
„Patru persoane au fost arestate, doi oameni de afaceri, un agent sportiv şi un conducător de club”, a indicat Parchetul din Lisabona într-un comunicat de presă. Cei patru sunt anchetați cu privire la derularea unor tranzacţii în valoare de peste 100 milioane de euro care ar fi generat pierderi mari statului şi mai multor companii.
Chiar dacă procurorii nu au menționat numele lui Vieira, clubul Benfica a anunțat ulterior că preşedintele său a fost reţinut pentru a fi interogat. Oficialii lui Benfica au adăugat că, deşi ancheta nu a implicat clubul în sine, oficialii „vulturilor” au colaborat cu autorităţile. Procurorii au subliniat că infracţiunile includ frauda, spălarea de bani şi falsul, fiind comise începând cu anul 2014. Persoanele arestate vor fi prezentate în faţa unui judecător cu propunerea de arestare preventivă.
Mass-media locală a anunţat că partenerul de afaceri al lui Vieira, Jose Antonio dos Santos, a fost la rândul său reţinut. Dos Santos este cel mai mare acţionar individual al Benfica SAD, o companie cotată la bursa portugheză, care administrează echipa profesionistă de fotbal. Luis Filipe Vieira, în vârstă de 72 ani, conduce clubul Benfica Lisabona din 2003, fiind reales recent preşedinte pentru un nou mandat de patru ani.