Prima pagină » Sport » Președintele executiv al FC Dinamo anunță că vor pleca de la echipă „câțiva jucători care nu au confirmat sau care au confirmat mai puțin”

Președintele executiv al FC Dinamo anunță că vor pleca de la echipă „câțiva jucători care nu au confirmat sau care au confirmat mai puțin”

Președintele executiv al FC Dinamo anunță că vor pleca de la echipă
Președintele executiv al FC Dinamo, Constantin Anghelache, a declarat, joi seară, după eliminarea din semifinalele Cupei României - Timișoreana, că formația din Șoseaua Ștefan cel Mare s-ar putea despărți în vară de jucătorii Dragoș Grigore și Cristian Bălgrădean.

„Orice echipă are nevoie de întăriri. Și Steaua va mai face 2-3 transferuri. Și de la Dinamo vor pleca câțiva jucători care nu au confirmat sau care au confirmat mai puțin. S-ar putea ca doi dintre ei să fi fost pe teren în această seară, dar aceia nu pleacă că nu au confirmat, ci pentru că le-am promis încă din iarnă, când vroiau să plece, să stea până la vară și dacă vor avea oferte vor pleca. Unul e Grigore, l-am ținut un an de zile. Am avut nevoie de el, dar acum nu suntem în suferință în zona centrală a apărării. Să de-a Domnul să fie o ofertă bună pentru Grigore și va pleca. Al doilea poate fi Bălgrădean dacă va avea oferte în vară, dar nu pentru că am vrea noi să plece, ci în situația în care ar avea oferte”, a spus Anghelache.

Oficialul dinamovist consideră remiza din meciul cu Steaua un rezultat pozitiv: „Ținând cont de raportul dintre cele două echipe nu e chiar atât de rău. Echipa Dinamo a plecat oricum cu un handicap de trei goluri și nu e ușor să joci în fața Stelei partida a doua. În prima repriză s-a jucat puțin mai prudent și de către noi și am luat un gol. Dar atunci când s-au făcut trei schimbări pe atac am egalat. Repriza a doua am fost cel puțin măcar egali Stelei. Este un lucru pozitiv pentru noi, deoarece suntem o echipă în reconstrucție care nu a cedat și care atunci când s-a descătușat a încercat să joace fotbal. Au mai fost și multișoare ocazii pe care le-am ratat și care dă impresia că suntem pe drumul cel bun în reconstrucție. Mai ales atunci când formația este construită mai pe atac așa cum a fost în repriza a doua. Pune probleme oricărui adversar, așa cum i-a pus Stelei”.

Formația Steaua a terminat la egalitate, joi seară, pe Arena Națională, scor 1-1 (1-0), cu echipa Dinamo, în manșa secundă a semifinalelor Cupei României – Timișoreana, și s-a calificat în finala competiției cu scorul general de 6-3.

În tur, la 27 martie, Steaua s-a impus cu scorul de 5-2.

Pe Arena Națională, golurile au fost marcate de Matei ’86 pentru Dinamo și Tănase ’22 pentru Steaua.