Prima pagină » Sport » Președintele FRF: Voi discuta cu Pițurcă, lucrurile trebuie clarificate, ori ești ori nu ești selecționer

Președintele FRF: Voi discuta cu Pițurcă, lucrurile trebuie clarificate, ori ești ori nu ești selecționer

Președintele FRF: Voi discuta cu Pițurcă, lucrurile trebuie clarificate, ori ești ori nu ești selecționer
Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, luni într-o conferință de presă, că va avea o dicuție cu selecționerul Victor Pițurcă pentru că trebuie să afle despre intențiile acestuia în ceea ce privește plecarea sa, precizând că are soluții să-l înlocuiască.

„Cred că e prea devreme să vorbim despre sume din contract în caz că Pițurcă ar pleca. În mod cert, dacă Victor Pițurcă vrea să plece, pleacă. Federația Română de Fotbal și eu nu vrem să producem niciun prejudiciu membrilor afiliați. Acesta a fost și motivul discuției în jurul sumei de bani, dacă ai o reducere de la 1.400.000 la 700.000 trebuie să ai acordul Comitetului Executiv, fiindcă altfel ar însemna să afectezi bugetul FRF. Am fost surprins de reacția lui Pițurcă, dar mai mult de atât ce pot să spun? Eu unul nu am o explicație, cred că doar Victor Pițurcă poate da. De ce a avut această schimbare. Rămâne la echipa națională, înseamnă că se simte bine. Nu am avut nicio întâlnire cu el după acel eveniment pentru că am fost foarte prins. Cred că vom avea săptămâna aceasta o discuție, pentru că în mod cert nu-mi place absolut deloc să fii președintele federației și o persoană din subordinea ta astăzi spune că este antrenor și mâine spune că nu este antrenor. Lucrurile trebuie clarificate, ori ești, ori nu ești. Sau până când vrei să fii antrenor, astfel încât să poți să iei niște decizii până la acel moment”, a declarat Burleanu.

Președintele FRF a precizat că are soluții de rezervă în cazul în care Victor Pițurcă își va arăta din nou intenția de a părăsi echipa națională: „Avem variante de rezervă, de data asta avem variante. Ne interesează în primul rând un antrenor român care să preia echipa națională. Nu avem mulți antrenori români care își pot asuma conducerea echipei naționale. Nu cred însă că domnul Boloni va prelua echipa națională a Ungariei”.

Burleanu a afirmat că în cazul în care ar dori să-l demită pe Victor Pițurcă ar fi nevoit să plătească daune conform contractului acestuia. „Dacă vrea să rămână până în 2016, te duci la contract și contractul îl ține, deși a fost semnat într-un mod pe care nu îl înțeleg. Ții un antrenor 2-3 meciuri și apoi vine altul. Dacă vrei să-l demiți pe antrenor acum trebuie să-i plătești 1,4 milioane de euro. Dar cu siguranță va cere doar 700.000 de euro”, a mai spus oficialul federației.

Referitor la durata contractului selecționerului, Burleanu a spus că nu crede în varianta unei greșeli de dactilografiere, menționând că documentul poate fi modificat doar printr-un act adițional. „Am o relație deschisă astfel încât să rezolvăm orice situație neplăcută care să apară în perioada următoare și care ne poate afecta liniștea din sânul echipei naționale. Mi-e forte greu să cred că vorbim de o eroare materială. Îl cunoașteți mult mai bine decât mine pe domnul Mircea Sandu, un personaj scrupulos, foarte atent la detalii, astfel încât mă îndoiesc că acest lucru i-a scăpat atât de ușor. În același timp, dacă mergem pe aceeași perspectivă, că este o eroare materială, se scoate în evidență un mod total defectuos în care administrezi și gestionezi banii federații, nu același lucru întâmplându-se când vorbim de banii personali. Contractul poate fi modificat doar printr-un act adițional. Urmează să discutăm și cred că am capacitatea, atât timp cât am o relație deschisă cu Victor Pițurcă, astfel încât să ajungem la un consens să avem un act adițional, să statuăm acest lucru, și mă refer aici la «dead line-ul» din 2015 și nu 2016. Știam data expirării contractului, și eu și domnul Pițurcă ne aflam în posesia acelui contract”, a adăugat șeful FRF.

Întrebat ce simte, dacă pleacă sau nu Pițurcă, Burleanu a răspuns că nu știe ce va face selecționerul în viitor, dar când acesta a avut oferta de la Al-Ittihad nu a dorit să părăsească echipa națională: „Este foarte greu să spui ceea ce simți, probabil că singurul care poate răspunde la această întrebare este Victor Pițurcă, dacă vrea să plece peste o lună sau nu vrea să plece. Fiindcă episodul care abia s-a încheiat, vă asigur că Victor Pițurcă nu a vrut să plece. Poate a fost mai mult decât un foc de paie, poate a vrut să vadă cât de iubit este, a vrut să vadă FRF cum reacționează, cum se comportă. Pentru că până la urmă dacă domnul Victor Pițurcă voia să plece, o putea face. Același lucru pe care îl poate face orice angajat din România, care vrea să plece de la locul de muncă”.

Comentând faptul că Pițurcă a afirmat că nu se simte dorit sută la sută în funcția de selecționer de către oficialii federației, Burleanu a spus că el îl susține pe tehnician: „V-a dat procente, iubirea se pare că se măsoară în procente acum. Fiind mult mai serios pe acest subiect, cred că l-am susținut din primul moment pe Victor Pițurcă, nu cred că are ce să-mi reproșeze. A avut suținere din prima zi, o are și astăzi în aceeași măsură”.

Conducerea clubului Al-Ittihad a încercat, în urmă cu două săptămâni, să obțină serviciile antrenorului Victor Pițurcă. Selecționerul are contract cu Federația Română de Fotbal până la 30 noiembrie 2016 și, conform înțelegerii cu FRF, valoarea despăgubirii pe care ar fi trebuit să o achite forului în cazul rezilierii unilaterale a contractului său de muncă se ridica în acel moment la 1,4 milioane de euro.

Victor Pițurcă a negociat cu președintele FRF, Răzvan Burleanu, care nu a acceptat ruperea contractului fără despăgubiri, astfel că a refuzat oferta venită din Arabia Saudită.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Cel mai nou și avansat portavion al Chinei a traversat Strâmtoarea Taiwanului