Președintele UEFA, Michel Platini, despre Serbia-Albania: Imaginați-vă că sub dronă ar fi fost o bombă. GALERIE FOTO cu incidentele
„Incidentele de la Serbia-Albania nu sunt numai rușinoase. Imaginați-vă că sub dronă s-ar fi aflat o bombă și nu un steag. Asta devine periculos, mai ales în țările acelea. Acolo există multă tensiune politică”, a declarat șeful UEFA, la postul TF1.
Incidentele care au dus la întreruperea meciului Serbia – Albania au izbucnit după ce o dronă a survolat stadionul cu un drapel suspendat, care reproducea o hartă a „Albaniei Mari”, un proiect naționalist ce vizează regruparea sub același stat a comunităților albaneze din Balcani. Drona a provocat furia jucătorilor sârbi, Stefan Mitrovici reușind să prindă steagul, moment în care a izbucnit o încăierare generală pe teren, iar fanii au intrat în suprafața de joc. Meciul a fost întrerupt în minutul 41, la scorul de 0-0.
UEFA a deschis proceduri disciplinare după meciul de la Belgrad, gazdele fiind cercetate pentru invadarea terenului de către suporteri și pentru organizare necorespunzătoare, iar oaspeții pentru refuzul de a continua partida și pentru steagul arborat cu o dronă deasupra gazonului.
Cazul va fi judecat la 23 octombrie de Corpul de Disciplină, Etică și Control al UEFA.
Sursa foto Mediafax AFP
Sursa foto Mediafax AFP
Sursa foto Mediafax AFP
Sursa foto Mediafax AFP
Sursa foto Mediafax AFP
Sursa foto Mediafax AFP
Sursa foto Mediafax AFP
Sursa foto Mediafax AFP
Sursa foto Mediafax AFP
Sursa foto Mediafax AFP
Sursa foto Mediafax AFP
Sursa foto Mediafax AFP
Sursa foto Mediafax AFP
Sursa foto Mediafax AFP.