Prima declarație a Sarei Errani, după înfrângerea suferită în meciul cu Simona Halep

Publicat: 24 04. 2015, 20:25
Actualizat: 25 04. 2015, 17:42

„A fost un meci de nivel înalt, dar am făcut greșeli, mai ales la loviturile de rever. Au fost multe erori din partea mea, greșeli pe care nu îți poți permite să le ai când joci cu Simona Halep. Totuși m-am simțit aproape de nivelul ei și asta trebuie să rețin, deși dacă faci astfel de greșeli, nu ai cum să învingi. Astăzi nu am servit bine, nu am lovit bine, am greșit la multe mingi. În special la loviturile de rever am greșit mult. Pe final am avut șanse. Câteva greșeli ale mele au făcut diferența”, a spus Errani.

Simona Halep, cap de serie numărul 2, s-a calificat în semifinalele turneului de categorie Premier de la Stuttgart, după ce a învins-o, vineri, cu scorul de 6-4, 6-4, pe sportiva italiană Sara Errani, locul 15 WTA, într-un meci cu 16 break-uri din 20 de ghemuri disputate.