Prima pagină » Sport » Prima reacție a Simonei Halep după victoria senzațională în fața lui Kerber și calificarea în finala Australian Open

Prima reacție a Simonei Halep după victoria senzațională în fața lui Kerber și calificarea în finala Australian Open

Prima reacție a Simonei Halep după victoria senzațională în fața lui Kerber și calificarea în finala Australian Open
Detalii în articol

„A fost un meci foarte greu, sunt foarte emoționată, știam că va fi foarte complicat. Știam că Angelique se deplasează foarte bine pe teren și lovește din toate pozițiile. A fost doilea meci foarte lung aici, nu e ușor să ai două astfel de meciuri într-un asemenea turneu, dar trebuie să mă bucur de moment acum. Publicul m-a susținut permanent și îi mulțumesc.

În acest meci am fost prima care a avut două șanse de meci, am avut încredere în forțele proprii, după acea accidentare la gleznă am spus că voi da totul în acest turneu, apoi mă voi odihni. Încerc să rămân foarte calmă. Azi am fost puțin mai tensionată, dar am făcut ceea ce contează. Am făcut-o foarte bine și sunt mândră cu ce am realizat”, a afirmat Halep, la finalul meciului câștigat împotriva germancei, scor 6-3, 4-6, 9-7

În finală, Simona Halep o va înfrunta, sâmbătă, pe daneza Caroline Wozniacki, numărul doi mondial, care a învins-o joi pe belgianca Elise Mertens cu 6-3, 7-6.

„O respect mult pe Caroline, știu că va fi un meci smilar. Va trebui să alerg foarte mult, dar acum am nevoie de o zi de odihnă. După ce am pierdut la Roland Garros mi-am spus că dacă voi mai fi în aceeași situație, voi da tot ce pot, voi fi mai curajoasă. Și voi face tot ce pot”, a declarat Simona despre finala cu Wozniacki.

Românca se află la a treia finală de Grand Slam din carieră, după cele pierdute la Roland Garros în 2014 și 2017.

Recomandarea video

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fenomenul „range anxiety” ar putea determina VW să doteze mașinile electrice cu motoare pe benzină
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?